• Fii alături de Echipa Țării

Asociații Raionale

Echipa Primăriei Telenești, câștigătoarea campionatului raional de mini-fotbal

06 mar 2023 de Victor Daghi
GALERIE

Echipa Primăriei Telenești a câștigat campionatul raional la mini-fotbal consacrat comemorării a XXXI de ani de la începerea conflictului armat pentru apărarea integrităţii și independenței Republicii Moldova. În meciul decisiv, Primăria Telenești a învins formația Primăriei Brînzeni cu 3-1.

 

Pe locul 3 s-a clasat echipa din satul Tîrșiței, care s-a impus în fața lui Dinamo Ghiliceni, cu 3-3, 4-3 la penalty.

 

Cel mai bun jucător al competiției a fost desemnat Olimpiu Obadă (Primăria Telenești).

 

La ceremonia de premiere au fost prezenți Alexandru Taburceanu, vicepreședintele raionului Telenești, Vadim Lelic, primarul orașului Telenești, Veaceslav Tcaciuc, primarul localității Brînzeni, Nicolae Sîrbu, primarul satului Tîrșiței, Pavel Casian, șeful Secției Cultură, Tineret și Sport, Petru Costișanu, comisarul șef al Inspectoratului de poliție Telenești, Octavian Anton, președintele Asociației de fotbal Telenești. Forul fotbalistic a fost reprezentat la eveniment de către inspectorul federal, Igor Soltanici.

 

Competiția a fost organizată de Asociația de Fotbal Telenești, cu ajutorul autorităților publice locale, consiliului raional și a Federației Moldovenești de Fotbal.