• Fii alături de Echipa Țării

Frumoasele noastre duminici. Veris Drăgănești

29 ian 2023 de Andrei Prodan
GALERIE

După o pauză de aproape un an reluăm proiectul FMF.md întitulat „Frumoasele noastre duminici”, care are menirea de a scrie istoria cluburilor noastre, de la cele profesioniste până la echipele de amatori. Astăzi aflați povestea formației Veris, singura echipă de Divizia A care s-a calificat în finala Cupei Moldovei.

 

Istoria lui Veris a început în comuna Drăgănești din raionul Sângerei. Ca și în mai toate localitățile Moldovei, fotbalul la Drăgănești este sportul „numărul unu”. Conform informațiilor istoricului satului, Mihai Dubencu, echipa din Drăgănești a devenit vicecampioana rainului Sângerei încă în anul 1956, la cea de-a treia ediție, fiind întrecută doar de colectivul Bazei de transport auto nr. 35. Peste un an fotbaliștii din Drăgănești au repetat această performanță, rămânând în urma unei alte echipe din centrul raional, kolhozul Miciurin. Dintre jucătorii care au evoluat în acea perioadă îi amintim pe Petru Urecheanu (principalul organizator și căpitan al echipei), Vasile Cirimpei (portar), Ilie Patrașcu, Vasile Banaru, Ion Perju, Vasile Nacu, Nicolai și Ivan Dubenco, Anatol Banaru, Vasile Macovei, Gheorghe Tira, Eugen Urecheanu...

 

Echipa kolhozului „Congresul al XI-lea al ULCT URSS” din satul Drăgănești, vicecampioana raionului Sângerei din 1956. Poză din arhiva lui Nicolae Urecheanu.

 

La începutul anului 2011 un grup de tineri din Drăgănești s-a adresat către omul de afaceri Vladimir Niculăiță, fost absolvent al Colegiului republican de educație fizică și discipol al regretatului antrenor Efim Popondopulo, cu rugămintea de a înființa un club de fotbal, pentru a participa în campionatul raionului Sângerei. Echipa a fost denumită ”Veris”, la fel ca și compania patronată de Niculăiță, adoptând culorile alb-negru-potocaliu. Primul antrenor - Sergiu Hăidău, fost jucător la Zimbru Chișinău.

După turul campionatului raional, competiție care se dispută în sistem primăvara-toamna, a fost luată hotărârea de a înscrie formația în Divizia B a campionatului național. Astfel, pe 26 mai 2011 Veris Drăgănești a fost înregistrată oficial în calitate de club de fotbal în cadrul FMF.

 

Înaintea sezonului 2011/12 pe banca tehnică a fost instalat experimentatul antrenor Igor Ursachi. În lot au fost cooptați discipolii antrenorului de pe timpul activității la Dacia Chișinău: Alexandru Golban, Corneliu Popov și Alexandru Mereuță (foști internaționali) și Alexandru Tracalov. Pe lângă aceștia, în curtea echipei au ajuns Ion Popușoi de la Zimbru Chișinău și regretatul Iurie Romaniuc de la Gagauziya Comrat (autorul „golului de aur” din finala Cupei Moldovei 1999, care a adus primul trofeu în vitrina Sheriff-ului). În pauza de iarnă la Veris a fost transferat și atacantul Viorel Frunză de la Neman Grodno, Belarus.

Cu asemenea jucători echipa din raionul Sângerei n-a avut concurenți în seria Nord a Diviziei B și a încheiat competiția cu victorii pe linie, repetând astfel performanța obținută de Constructorul-93 Chișinău în sezonul 1993/94. Mai mult, în cele 20 de partide disputate, formația din Drăgănești a încasat doar 2 goluri (!), marcând în poarta adversă 84.

 

A urmat Divizia A. Înaintea sezonului 2012/13 clubul și-a mutat sediul la Chișinău și și-a schimbat culorile din portocaliu în violet, asociere cu partenerul general – compania Moldcell. Ca și în ediția precedentă echipa a fost în afara concurenței și în cel de-al doilea eșalon al fotbalului moldovenesc, doar că de această dată „alb-violeții” au suferit două înfrângeri: ambele pe teren propriu cu același scor, 0-1, în disputele cu Dinamo-Auto Tiraspol și Dacia-2 Buiucani Chişinău. Linia de clasament: 28 meciuri (+24=2–2), golaveraj 103-5, puncte – 74. A doua clasată, Sheriff-2 Tiraspol, a acumulat cu 10 puncte mai puțin. Golgheterul ediției a devenit Viorel Frunză care a marcat 30 de goluri în 24 de partide jucate.

În meciul Veris – Maiak Chirsova, 17-0, formația din capitală a stabilit recordul campionatelor Moldovei, obținând victoria cu cea mai mare diferență de scor din istoria primelor două divizii. În acea partidă câte 5 goluri au marcat Viorel Frunză și Mihai Țurcan, 3 – Valeriu Tiron, câte 1 – Dmitri Dolgov, Ion Ursu, Iurie Romaniuc și Maxim Hovanschi.

 

„Alb-violeții” au realizat un alt record care se menține până astăzi, devenind prima echipă din eșalonul secund care a ajuns în finala Cupei Moldovei. În drumul spre marea finală Veris a eliminat pe rând formațiile FC Sângerei, Olimpia Bălți, Dacia Chișinău și Milsami Orhei (ultimele trei divizionare naționale).

În meciul decisiv Veris a cedat dramatic în fața echipei FC Tiraspol, 2-2 (după prelungiri), 2-4 (după executarea loviturilor de departajare).

Finala Cupei Moldovei a avut loc la 26 mai 2013 pe stadionul Zimbru din capitală în prezența a circa 4.000 de spectatori. Tiraspolenii au deschis scorul în repriza secundă prin Alexandru Grossu. În min. 87 Cristian Cîrlan a egalat pentru Veris, iar în prelungiri (min. 105) chișinăuienii au trecut în avantaj după autogolul lui Djibril Paye. Peste 6 minute FC Tiraspol a primit dreptul la o lovitură de la 11 metri, însă Andrei Novicov a ratat. Cu toate acestea în min. 115 Anatol Cheptine a restabilit egalitatea. La loviturile de departajare, fatale s-au dovedit a fi ratările lui Cristian Cîrlan și Nicolae Milinceanu.

 

VERIS Chișinău, campioana Diviziei A și finalista Cupei Moldovei, sezonul 2012/13.

Din lotul formației în acel sezon au făcut parte: portarii – S. Diaconu, D. Oleinic, D. Pînzaru; jucătorii de câmp – M. Boghiu, V. Bostan, M. Cabac, D. Cerescu, C. Cîrlan, C. Cobîleanu, S. Cojocari, A. Cucu, D. Dolgov, V. Frunză, R. Grosu, M. Hovanschi, A. Liubușkin, V. Lisa, S. Matei, S. Maximov, N. Milinceanu, A. Monteiro, I. Morgun, Radu Muntean, Roman Muntean, C. Popov, I. Popușoi, Iu. Romaniuc, N. Rusnac, A. Rusu, D. Seul, E. Șuparschi, E. Șvedul, V. Tiron, M. Țurcan, I. Ursu. Pe parcursul campionatului echipa a fost condusă de pe banca tehnică de doi antrenori principali Alexandr Tracalov (în primele 14 etape) și Dănuț Stelian Oprea (începând cu etapa a 15-a). Manager general al echipei a fost Alexandru Grecu. Vicepreședinte - Vitalie Grosu. Team Manager - Vasile Carp. 

 

Un merit deosebit în realizarea acestor performanțe le-a avut impresarul Ion Carp, cel care a convins majoritatea jucătorilor să semneze cu Veris și care s-a implicat activ în activitatea cotidiană a clubului. 

 

La primul sezon în Divizia Naţională, 2013/14, Veris a urcat pe treapta a treia a podiumului de premiere, fiind întrecută doar de Sheriff și FC Tiraspol (la doar un punct diferență, 71 față de 72), devansând echipe experimentate, precum Zimbru, Dacia (ambele câte 61 puncte) și Milsami (56 puncte).

De medaliile de bronz s-au învrednicit: portarii – A. Gaiduchevici, S. Diaconu, S. Juric; fundașii – P. Racu, S. Cojocari, A. Cașcaval, M. Hovanschi, P. Novițchi, I. Popușoi, D. Bacal, Radu Muntean, A. Savinov, S. Cuznețov, E. Grosu, D. Dolgov; mijlocașii – M. Antoniuc, A. Antoniuc, V. Tiron, D. Seul, E. Zasavițchi, N. Josan, I. Picus, C. Cîrlan, Roman Muntean, V. Bogdanović, A. Santiago, V. Andronic; atacanții – V. Frunză (cu 18 reușite a ocupat locul 2 în clasamentul golgheterilor campionatului), N. Milinceanu, M. Țurcan, V. Gonța, S. Alexeev, I. Ursu, A. Doroș. Pe parcursul sezonului formația a fost antrenată succesiv de Dănuț Stelian Oprea, Igor Dobrovolski și Lilian Popescu.

VERIS Chișinău, medaliată cu bronz al campioantului Moldovei, sezonul 2013/14.

 

Pe 3 iulie 2014, Veris a debutat pe arena internațională. În turul întâi de calificare al Europa League chișinăuienii au întâlnit la Complexul Sportiv Raional din Orhei formația Litex Loveci din Bulgaria. Meciul s-a încheiat nedecis, 0-0, iar pentru „alb-violeți” au jucat: Artiom Gaiduchevici, Adrian Caşcaval, Sergiu Cojocari, Alexandr Kucerenko, Nicolae Josan (64’ Eugen Zasaviţchi), Viorel Frunză (53’ Vadim Cemârtan), Vladislav Ivanov (46’ Mihail Ţurcan), Sergiu Mocanu, Dan Pâsla, Petru Racu (căpitan), Vladimir Bogdanović. Antrenor: Lilian Popescu.

În partida retur bulgarii au învins cu 3-0. De mențiuonat că din min. 32 Veris a evoluat în inferioritate numerică. Pentru cumul de cartonașe galbene de pe teren a fost eliminat Dumitru Bacal.

 

Veris a început foarte bine și campionatul 2014/15. După etapa a 16-a chișinăuienii se situau în fruntea clasamentului Diviziei Naționale. Însă pe 4 decembrie 2014 proprietarul clubului, Vladimir Niculăiță a decis să retragă echipa din campionat. Motivul invocat: nemulțumirea față de arbitrajul din meciul de Cupă contra lui Sheriff Tiraspol, pierdut pe 3 decembrie cu 0-1. La ședința Comitetului de Competiții al FMF din 5 decembrie, federația a luat act de demersul clubului și a definitivat excluderea formației Veris Chișinău din campionat, iar rezultatele de până atunci (14 meciuri, +10=2-2, golaveraj 27-8) au fost anulate.

 

Așa s-a încheiat povestea unui club frumos, născut peste noapte și dispărut la fel de vertiginos. 

 

* * *

Dacă vrei ca istoria echipei tale să apară pe site-ul FMF, scrie-ne tot ce știi despre fotbalul din localitatea ta și trimite-ne poze pe adresa: presa@fmf.md.