• Fii alături de Echipa Țării

Istoria Campionatului Moldovei, ediția 2017

25 dec 2022 de Andrei Prodan

DIVIZIA NAȚIONALĂ

Secvență din meciul Zimbru Chișinău și Zarea Bălți

 

Ediția cu numărul XXVII a campionatului Moldovei de fotbal a fost una de tranziție și s-a disputat în perioada vara – toamna anului 2017.

 

Spre deosebire de ultimele două sezoane când soarta titlului s-a decis după disputarea „meciurilor de aur” dintre Sheriff Tiraspol și Dacia Chișinău, de această dată lupta pentru supremație s-a dat între Sheriff (antrenor – Roberto Bordin) și Milsami Orhei (antrenor – Veaceslav Rusnac).

 

Meciul decisiv a avut loc în penultima etapă, la 18 noiembrie, pe stadionul Complexului sportiv raional din Orhei. Pentru a-și asigura al treilea titlu consecutiv „galben-negrii” aveau nevoie de o remiză (în clasament Sheriff acumulase 42 de puncte, pe când Milsami – 37). Oaspeții au rezolvat ecuația problemei deja după primul sfert de mitan când scorul a devenit 2-0 în favoarea lor. Ambele goluri au fost marcate de belarusul Iuri Kendîş (min. 8 și 14).

 

În ultima etapă tiraspolenii și-au permis luxul să piardă meciul cu Speranța Nisporeni chiar pe teren propriu. Singurul gol a fost marcat de Sergiu Platica în min. 30. A fost unica înfrângere suferită de Sheriff în acea ediție de campionat.

 

De medaliile de aur s-au învrednicit următorii jucători: C. Da Silva (17 jocuri/1 gol), V. Damaşcan (17/13), V. Posmac (17/2), E. Oancea (16/4), M. Sušić (16/0), Gh. Anton (15/0), P. Racu (15/3), J. De Nooijer (13/0), Z. Mikulić (13/0), S. Mugoša (13/7), Z. Badibanga (12/3), J. De Macedo (12/5), W. Balima (9/2), J. Brezovec (9/5), A. Kulušić (9/2), I. Jardan (7/0), Iu. Kendîş (7/2), C. Bayala (6/1), V. Bordian (6/0), S. Juric (5/0), Z. Tripić (5/0), V. Oliveira (4/0), J. Djou (2/0), J. Jo Santos (2/0), A. Bilinschi (1/0), M. Caimacov (1/0).

 

Medaliile de bronz în premieră le-a cucerit Petrocub Hânceşti, formație antrenată de Lilian Popescu.

 

Golgheterul ediţiei a fost atacantul campioanei Vitalie Damaşcan care a marcat 13 goluri. El a fost urmat de Vladimir Ambros (Petrocub) – 9 g. și Stefan Mugoša (Sheriff) – 7 g.

 

După încheierea sezonului, Dacia Chişinău, campioana din ediția 2010/11, s-a retras din campionat. A retrogradat ultima clasată, Spicul Chişcăreni.

 

Pentru prima dată în Divizia Națională n-a promovat nicio formaţie, deoarece numărul echipelor din primul eșalon valoric a fost redus din sezonul următor până la 8.

 

                                                                                                                    Clasamentul final

                                                            J          V         E           Π             G                   P

1. SHERIFF Tiraspol                       18        14        3           1          50-14              45

2. MILSAMI Orhei                           18        13        1           4          26-12              40

3. PETROCUB Hânceşti                 18        7          5           6          25-16              26

4. DACIA Chişinău                          18        7          5           6          23-26              26

5. ZAREA Bălţi                                18        7          3           8           28-20              24

6. SPERANŢA Nisporeni               18        5          6           7          18-21               21

7. SF. GHEORGHE Suruceni         18        5          5           8           15-27              20

8. ZIMBRU Chişinău                      18        5          4           9           17-21              19

9. DINAMO-AUTO Tiraspol          18        4          3           11         17-21              15

10. SPICUL Chişcăreni                  18        3          5          10         14-35              14

 

DIVIZIA A

Formula de disputare în divizia secundă a fost următoarea: cele 13 competitoare au jucat într-un singur tur, după care cele mai bune 6 formații își disputau medaliile competiției, iar celelalte 7 echipe jucau în play-out, tot într-un singur tur.

 

Este interesant faptul că echipele care au promovat din Divizia B, Grănicerul Glodeni (seria Nord) și FC Cahul-2005 (seria Sud), s-au calificat în play-off, iar formațiile retrogradate din Divizia Națională, Saxan Ciadâr Lunga și CF Ungheni, au luptat pentru evitarea retrogradării.

 

Campioană în premieră a devenit Victoria Bardar. A fost un succes meritat. Echipa din raionul Ialoveni a fost mai bună în meciurile directe cu principala adversră, Sheriff-2 Tiraspol, 1-0 și 1-1.

 

Paradoxal, dar formația antrenată de Alexandr Novicov a evoluat mai bine pe teren străin decât „acasă”. Din cele 8 partide disputate în deplasare bardarenii au obținut 7 victorii și doar meciul cu FC Cahul-2005 l-a încheiat la egalitate, 4-4. Cele două înfrângeri formația din Bardar le-a suferit în disputele cu Grănicerul Glodeni (0-2) și Sparta Selemet (1-2).

 

Campioni ai Diviziai A au devenit: portarii – V. Magla, P. Galac, jucătorii de câmp – I. Bivol, I. Rotaru, E. Valuța, A. Bezimov, V. Sîciov, Gh. Orbu, D. Ionițov, V. Daniliuc, C. Jerep, M. Popescu, N. Semcov, P. Postoronca, I. Fratea, D. Motricală, R. Meșină, A. Spînu, M. Bogaciuc, Iu. Cebotari, C. Potîrniche, S. Vlas, A. Crușelnițchi.

 

De medaliile de argint și de bronz s-au învrednicit Sheriff-2 (antrenor – Luka Pavlović) și Grănicerul (antrenor – Nicolai Reaboi).

 

Titlul de golgheter i-a revenit lui Ghenadie Orbu (Victoria) – 19 goluri, urmat de Eugeniu Rebenja și Marian Căruntu (ambii – Sheriff) – câte 15 g., Roman Șumchin (FC Cahul-2005) și Dmitri Maneacov (Grănicerul) – câte 10 g.

 

                                                                                                               Clasamentul final

Seria I

                                                            J         V         E          Î              G                  P

1. VICTORIA Bardar                       17        12        3          2          40-19             39

2. SHERIFF-2 Tiraspol                   17        11        5          1          56-17             38

3. GRĂNICERUL Glodeni               17         8         7          2          32-16             31

4. SPARTA Selemet                       17         7          6          4          38-33            27

5. FC SÂNGEREI                            17         6          5          6          26-31             23

6. FC CAHUL-2005                        17         6          4          7          43-44             22

 

Seria II

             J         V         E           Π            G                   P

7. ZIMBRU-2 Chișinău                    18        9          3          6          37-25             30

8. ISKRA Râbnița                            18        7          3           8          26-30             24

9. REAL SUCCES Chișinău            18        6          1         11         23-42             19

10. CF UNGHENI                            18        4          6           8          26-33             18

11. CODRU Lozova                        18        3          5          10         24-41             14

12. SAXAN Ciadâr Lunga             18        4          6           8          19-30             12*

13. FC EDINEȚ                               18        3          2          13         13-42             11

* Saxan a fost penalizată cu 6 puncte conform deciziei Comitetul de Competiții al FMF din 14.11.2017.

 

DIVIZIA B

• După o singură ediție, Divizia B iarăși a revenit la disputarea pe trei serii: Nord, Centru și Sud.

 

• În sezonul 2017, al treilea eșalon al fotbalului moldovenesc a avut următoarea structură: 29 cluburi au fost repartizate conform criteriului geografic în 3 serii: câte 10 echipe în seriile Nord și Centru, 9 – în seria Sud.

 

• În competiţie au fost incluse următoarele echipe noi: FCM Ungheni (în seria Nord); Fulger Ialoveni, Steaua-57 Suruceni, Tighina Bender (în seria Centru); CF Fârlădeni, Fortuna Pleșeni și Olimp Comrat (în seria Sud).

 

• Din Divizia A a retrogradat Prut Leova (seria Sud).

 

• Înaintea campionatului Dava Soroca (seria Nord) și-a schimbat denumirea în CF Soroca.

 

• În 2017 ca și în sezonul precedent în Divizia B a evoluat un singur „farm-club”: Zarea-2 Bălţi (seria Nord).

 

• FC Fălești (seria Nord) s-a retras din campionat după etapa a 12-a (21 octombrie 2017), iar Anina Anenii Noi (seria Centru) a abandonat turneul după etapa a 9-a (30 septembrie 2017). În meciurile rămase de disputat ele au suferit înfrângeri la „masa verde” (0-3).

 

• Cea mai mare diferenţă de scor a fost înregistrată în meciurile: Cruiz Camenca – FCM Ungheni 0-11 (26 august 2017, etapa a 4-a) – în seria Nord; FC Sireţi – Anina Anenii Noi 12-2 (9 septembrie 2017, etapa a 6-a) – în seria Centru; Sparta Chișinău – Prut Leova 11-0 (21 octombrie 2016, etapa a 12-a) – în seria Sud.

 

• În clasamentul final al seriei Centru, FC Sireți și Tighina Bender au acumulat același număr de puncte – câte 47. Formația din raionul Strășeni a obținut titlul de campioană datorită supremației din meciurile directe: 1-1 pe teren propriu (29 iulie 2017, etapa 1) și 1-0 în deplasare (7 octombrie 2017, etapa a 10-a).

 

• Golgheteri în Divizia B au devenit: Eugeniu Gorceac (FC Florești) – 21 goluri (seria Nord), Viorel Jimbei (FC Bogzeşti) – 15 goluri (seria Centru), Nicolai Uzun (Olimp Comrat) – 13 goluri (seria Sud).

 

• În Divizia A au promovat campioanele seriilor: FC Floreşti (seria Nord), FC Sireţi (seria Centru) și Sparta Chișinău (seria Sud).

 

                                                                                                    Seria Nord. Clasamentul final

           J          V         E          Î             G                    P

1. FC FLOREŞTI                              18        14        2          2          57-19              44

2. CF SOROCA                                18        12        3          3          41-21              39

3. INTERSPORT Sănătăuca          18        11        4          3          46-19              37

4. FCM UNGHENI                           18        11        3          4          60-24              36

5. SPERANŢA Drochia                   18        9          2          7          48-30              29

6. MAIAK Cioropcani                     18        7          0          11        33-33              21

7. ZAREA-2 Bălţi                             18        6          3          9          30-38              21

8. CF RÂŞCANI                               18        6          1          11        26-59              19

9. CRUIZ Camenca                        18        3          1          14        14-59              10

10. FC FĂLEŞTI                              18        1          1          16         7-60                4

 

                                                                                                Seria Centru. Clasamentul final

           J          V         E          Î              G                   P

1. FC SIREŢI                                    18        15        2          1          63-13              47

2. TIGHINA Bender                        18        15        2          1          59-13              47

3. STEAUA-57 Suruceni                18        12        2          4          60-21              38

4. FC BOGZEŞTI                             18        11        1          6          49-27              34

5. FULGER Ialoveni                        18        10        2          6          37-22              32

6. CODRU JUNIORI Călăraşi         18        6          3          9          28-37              21

7.CSF CRICOVA                              18        6          0          12        38-58              18

8. SINTEZA Căuşeni                       18        4          1          13       18-62              13

9. FC BOLDUREŞTI                         18        2          1          15       14-64               7

10. ANINA Anenii Noi                    18        2          0          16        16-65               6

 

                                                                                         Seria Sud. Clasamentul final

             J          V         E           Π            G                     P

1. SPARTA Chișinău                       16        13        3           0           47-9                42

2. FORTUNA Pleşeni                      16        10        2           4          39-22               32

3. CF FÂRLĂDENI                           16          9         1           6          39-13               28

4. OLIMP Comrat                            16         8         2           6          37-34               26

5. MAIAK Chirsova                         16         6         4           6          22-25               22

6. FC CONGAZ                                16         6         3           7          27-27               21

7. FC SLOBOZIA MARE                  16        5         2           9           26-34              17

8. PRUT Leova                                 16        3         2          11         22-59               11

9. SOKOL Copceac                         16        1         3          12         19-55                6

 

Sheriff Tiraspol, campioana Moldovei, sezonul 2017