• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Competiții)

LIVE 14:00. Dacia Buiucani - Zimbru

22 oct 2022 de Victor Daghi

 

Dacia Buiucani - Zimbru

 

22 octombrie. Suruceni, stadionul sătesc

Arbitru: Andrei COJOCARU

Asistenți: Vadim ROȘCA și Victor LUCHIȚA

Al 4-lea oficial: Gabriel TUPICICA

 

Dacia Buiucani: 12.Iulian-Sebastian AGACHI, 3.Gheorghe BRÎNZANIUC, 4.Maxim FOCȘA, 5.Mihai ȚÎPAC, 8.Vasile BÎTLAN, 9.Dumitru DEMIAN, 10.Eugen ZASAVIȚCHI (c), 16.Daniel DOSCA, 20.Ștefan EFROS, 27.Ion GHIMP, 58.Artur PATRAȘ

Rezerve: 1.Victor DODON, 6.Dumitru RENIȚĂ, 7.Dumitru BIVOL, 11.Ilie BOTNARI, 17.Oleg MARTIN, 23.Vitalie DUMBRAVA, 28.Nicu NAMOLOVAN, 29.Alex GUTIUM, 71.Cristian PĂSCĂLUȚĂ

Antrenor: Andrei MARTIN

 

Zimbru: 31.Nikolaos GIANNAKOPOLOS, 3.Ștefan BURGHIU (c), 7.Ilie DAMAȘCAN, 8.Steve RUBANGUKA, 9.Mihail GHECEV 10.Alexandru DEDOV, 11.Eugeniu SIDORENCO, 19.Maxim MIHALIOV, 25.Alex-Mihai MISARĂȘ, 44.Maxim COJOCARU, 77.Vlad RĂILEANU

Rezerve: 12.Denis VORNIC, 2.Cristian URSU, 4.Robert-Mihai BURCEA, 18.Gheorghe ANTON, 20.Ivanilson Joaquim MONTEIRO MAGALHAES, 21.Rachid BALDE, 23.Octavian BULAT, 27.Alexei CIOPA, 33.Nikolaos KARANIKAS, 66.Kenroy Kenoy CAMPBELL, 88.Amancio Jose PINTO FORTES

Antrenor: Lilian POPESCU

 

Formațiile chișinăuiene Dacia Buiucani și Zimbru se întâlnesc astăzi, de la ora 14:00, în primul meci al etapei a XII-a a Super Ligii. Partida de la stadionul din Suruceni va fi transmisă de postul de televiziune Jurnal TV și de platforma media ligatv.md.

 

Echipele s-au întâlnit până acum în cinci meciuri oficiale. Dacii s-au impus de 4 ori, iar o partidă s-a terminat la egalitate. Golaverajul 11-6 este favorabil echipei antrenate de Andrei Martin.

 

Partida din 5 iulie 2020 cu Zimbru a intrat în istoria clubului Dacia Buiucani ca fiind prima jucată în Super Liga. Surprinzător pentru multă lume, “galben-albaștrii” au câștigat acel meci cu 1-0, iar atacantul Vadim Crîcimar a înscris unicul gol al partidei, în minutul 66, iar “dacii” au obținut primul succes în elita fotbalului moldovenesc.

Dacia Buiucani a obținut o nouă victorie cu 2-1 în fața Zimbrului pe 19 septembrie 2020. Interesant este că golul victoriei a purtat semnătura aceluiași jucător, Vadim Crîcimar, care a înscris în primul minut de prelungire al meciului. Celelate goluri au fost marcate de Marius Iosipoi, respectiv Vadim Cemîrtan.

În meciul din 20 noiembrie 2020, echipa lui Andrei Martin a învins cu 3-1. Conform tradiției, în evidență a ieșit Vadim Crîcimar, autorul unei "duble". Încă un gol al “dacilor” a fost marcat de Vadim Cravcescu, iar reușita de onoare a Zimbrului a purtat semnătura brazilianului Jhonata Pereira Dos Santos.

Pe 16 aprilie 2021, echipele au remizat 1-1. Pentru formația Zimbru a marcat Petru Neagu, în minutul 90+4, iar pentru Dacia Buiucani a înscris Dumitru Bivol, în minutul 69.

În ultimul duel, care a avut loc pe 27 august 2022, dacii au învins cu 4-3, după ce la un moment dat au condus cu 4-0. Golurile au fost marcate de Vitalie Dumbrava, Nicu Namolovan, Vasile Bîtlan-2, respectiv, Eugeniu Sidorenco-2 și Maxim Mihaliov. După acest meci Zimbru a schimbat antrenorul: Lilian Popescu i-a luat locul lui Vlad Goian.

 

Dacia Buiucani a surclasat marți Iskra Rîbnița cu 7-0, în optimile de finală ale Cupei Moldovei Moldtelecom. În campionat, dacii, cu 12 puncte, ocupă locul 6.

 

Dacă vor remiza sau vor câștiga azi, dacii vor urca o treaptă în clasamentul all-time: formația chișinăuiană totalizează 60 de puncte și se află pe locul 37, iar cu o treaptă mai sus se situează Spumante Cricova, la fel cu 60 de puncte, dar cu un golaveraj mai bun.

 

De partea cealaltă, Zimbru a continuat parcursul bun din ultima perioadă, învingând miercuri Victoria cu 3-0, în optimile de finală ale Cupei Moldovei Moldtelecom.

 

În campionat, Zimbru a obținut a treia victorie consecutivă. Formația antrenată de Lilian Popescu este neînvinsă de 5 etape (3 victorii și 2 remize) și, cu 14 puncte, a urcat pe locul 5 în clasamentul Super Ligii.

 

Datorită succesului din meciul cu Petrocub, din etapa trecută, zimbrii au pus capăt unei serii negative alcătuită din 13 meciuri fără victorie în partidele directe cu formația din Hîncești.

 

Alexandru Dedov (Zimbru) și Ibrahim Jibril (ex-Sfîntul Gheorghe) conduc în clasamentul golgheterilor, cu câte 5 reușite. Ei sunt urmați de 3 jucători cu câte 4 goluri marcate, printre care și atacantul Eugeniu Sidorenco.

 

"Galben-verzii" nu pot conta azi pe serviciile mijlocașului Iulian Bejan, care este suspendat pentru cumul de cartonașe galbene.

 

Meciul de astăzi este extrem de important pentru ambele formații în lupta pentru accederea în Faza 2 a Super Ligii! "Galben-verzii" vor să-şi ia revanşa după eşecul din Derby-ul capitalei din etapa a 5-a, dar adversarul este unul mai mult decît incomod. Dacii nu au pierdut niciodată în faţa zimbrilor, iar Andrei Martin vrea să menţină invincibilitatea echipei. Zimbru dă primele semne de viață după luni și ani întregi în care colapsul părea inevitabil. Cu un nou suflu de la venirea lui Lilian Popescu, cea mai iubită echipă din Moldova îndrăznește să atace finalul Fazei 1 într-o notă mult mai optimistă. 

 

Cu aproximativ o oră înainte de startul partidei veți putea afla componențele de joc ale celor două formații, accesând această știre actualizată.