• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Competiții)

LIVE 15:00. Dinamo Auto – Sheriff

09 oct 2022 de Victor Daghi

 

Dinamo Auto – Sheriff

 

9 octombrie. Ternovca, stadionul Dinamo Auto 
Arbitru: Andrei BREGUȚA
Asistenți: Andrei BODEAN și Sergiu BOGDAN
Al 4-lea oficial: Ion ORLIC

 

Dinamo Auto: 16.Dallian Gislain TOUNG ALLOGHO, 3.Jose Fidel SIPI BITA, 4.Urie-Michel MBOULA, 7.Eric Jospin BEKALE BIYOGHE, 8.Stane Darck ESSONO NGUEMA, 9.Rody Junior EFFAGHE, 10.Federico NSUE NGUEMA, 14.Mehrubon KARIMOV, 15.Habib Omar FOFANA (c), 18.Peter Ngozi KINGS, 21. Havier MUM BOHO

Rezerve: 35.Ivan MARCOV, 5.Constantin STAMOV, 17.Kabir SALIMSHOEV, 19.Vadim ȘLEAHTIȚCHI, 24.Nathanael BONGO MBOUROU, 31.Warren Lloyd Mac Starsky ONDO, 99.Andrew Vivien ANOMERAWANI OMBENIDJOUWA

Antrenor: Novruz AZIMOV

 

Sheriff: 1.Dumitru CELEADNIC, 4.Heron CRESPO DA SILVA, 6.Stjepan RADELJIC (c), 7.Abou OUATTARA, 8.Mouhamed DIOP, 10.Cedric BADOLO, 17.Salifu MUDASIRU, 20.Armel ZOHOURI, 42.Renan GUEDES, 61.Ibrahim Akanbi RASHEED, 80.Iyayi ATIEMWEN

Rezerve: 35.Maksym KOVAL, 40.Razak ABALORA, 2.Patrick KPOZO, 3.Charles PETRO, 11.Felipe VIZEU, 16.Keston JULIEN, 22.Regi LUSHKJA, 28.PERNAMBUCO, 41.Stefanos EVANGELOU, 70.Steve Brahim Joseph Omar AMBRI
Antrenor: Stjepan TOMAS

 

Formațiile tiraspolene Dinamo Auto și Sheriff se întâlnesc astăzi, de la ora 15:00, în cel de-al treilea meci al etapei a X-a a Super Ligii. Partida de la stadionul Dinamo Auto din Ternovca va fi transmisă GRATUIT de platforma media ligatv.md.

 

Cele două echipe au jucat până acum 31 de meciuri directe în Super Liga. Campioana Moldovei a obținut 28 de victorii în duelurile cu „automobiliștii”, iar alte 3 partide s-au încheiat la egalitate. Golaverajul este favorabil Sheriff-ului: 102-10. 

 

Campioana a câștigat în ultimele 19 partide directe cu Dinamo-Auto în campionat. Ultima dată Dinamo-Auto a obținut un punct într-un meci cu Sheriff pe 7 mai 2017. Atunci, în etapa a XXXI-a, cele două formații au remizat, scor 0-0, iar „automobiliștii” au ajutat astfel echipa Dacia în lupta pentru titlu. În acea ediție, 2016/17, Sheriff și Dacia au terminat campionatul la egalitate de puncte (câte 69), iar Sheriff a devenit campioană în urma Meciului de Aur, 1-1 în timpul regulamentar, 3-0 în urma loviturilor de departajare.

 

De asemenea, Dinamo-Auto și Sheriff au fost adversare în Cupa Moldovei. În sferturile de finală ale sezonului 2019/20, Sheriff s-a impus în dubla manșă cu 1-0 și 5-0. Iar în stagiunea precedentă, în semifinale, Sheriff a învins cu 3-2, iar golurile au fost marcate de Cedric Badolo-2, Jose Vitor Rodrigues Da Silva Dos Santos, respectiv, Octavian Bulat și Andrei Bursuc.

 

Dinamo Auto a fost învinsă de Zimbru cu 2-1 în etapa trecută, și cu 0 puncte, este în continuare “lanterna roșie” a campionatului.

 

Mijlocașul turc Akin Furkan este suspendat pentru meciul de azi, pentru cumul de cartonașe galbene. În același timp, doi fundași de la Dinamo Auto, Javier Mum Boho (20 ani) din Guineea Ecuatorială și Urie-Michel Mboula (19 ani) din Gabon pot juca în acest meci, după ce au fost suspendați în etapa trecută.

 

Managerul dinamoviștilor Rasul Allahverdiyev nu are voie să se afle pe banca de rezerve, el fiind suspendat de Comitetul de Competiții al FMF, pentru o altercație cu directorul general al lui Milsami, Tudor Starciuc.

 

Dinamo Auto a înscris cele mai puține goluri din campionat (4).

 

De partea cealaltă, campioana Moldovei a învins Sfîntul Gheorghe cu 3-0 în ultima etapă și, cu 21 puncte, conduce în clasament. Sheriff a ajuns la 17 meciuri consecutive fără înfrângere în campionat (12 victorii, 5 remize). Formația din Tiraspol a pierdut ultima dată pe 13 martie, un 0-1 cu Milsami.

 

Sheriff are cel mai bun atac (17 goluri marcate) și cea mai bună apărare (3 goluri primite).

 

Atacantul francez Steve Ambri, cu 3 reușite, împarte locurile 4-8 în clasamentul golgheterilor.

 

Sheriff poate deveni astăzi prima echipă moldovenească care va atinge borna de 1600 de goluri marcate în Super Liga! Până la meciul cu “automobiliștii”, Sheriff a marcat 1599 de goluri, în timp ce Zimbru are 1587 de goluri!

 

După meciul cu Dinamo Auto trupa lui Stjepan Tomas va susține al patrulea meci din grupele Ligii Europei. Campioana va întâlni, pe 13 octombrie, de la ora 22:00, formația spaniolă Real Sociedad. Jocul va avea loc la stadionul Anoeta din San Sebastian. Vă reamintim, Sheriff a susținut până acum 3 meciuri în grupa E, 3-0 cu Omonoia Nicosia, Cipru și 0-2 cu Manchester United, Anglia și Real Sociedad, Spania, și, cu 3 puncte, ocupă locul 3.

 

Cu aproximativ o oră înainte de startul partidei veți putea afla componențele de joc ale celor două formații, accesând această știre actualizată.