• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Competiții)

Ronaldo la Chișinău

14 sep 2022 de Reporter FMF

Unul dintre cei mai mari fotbaliști din istoria fotbalului, Cristiano Ronaldo a ajuns miercuri seara la Chișinău împreună cu echipa Manchester United. Circa 250 de admiratori ai fotbalului i-au așteptat la aeroport pe ”diavolii roșii”, care joi, de la ora 19.45, vor juca pe stadionul Zimbru din capitală un meci din cadrul grupelor UEFA Europa League contra campioanei Moldovei, Sheriff. Partida, dar mai ales venirea lui Ronaldo a provocat un interes imens printre moldoveni.

 

Site-ul nostru a scris despre regulile de acces la stadion, care va fi arhiplin joi seara.

 

foto: Facebook/Cristiano

Cristiano Ronaldo (37 de ani) este deținător al 5 Baloane de Aur (2008, 2013, 2014, 2016, 2017), trofeu acordat pentru cel mai bun fotbalist al Europei. A fost campion european cu naționala Portugaliei (2016) și are 5 Cupe Champions League în palmares (2008, 2014, 2016, 2017, 2018). În total a adunat peste 80 de trofee în carieră, individual sau cu echipa de club! Toate acestea l-au făcut să fie unul dintre cei mai admirați fotbaliști din istoria fotbalului.

 

Jucătorii și staful tehnic al echipei Manchester United au fost cazați la hotelul Marriot din Chișinău. Englezii au refuzat să facă antrenamentul oficial pe stadionul Zimbru. La conferința de presă dinaintea partidei, miercuri seara, au participat antrenorul batav Erik ten Hag și portarul spaniol David De Gea.

 

Lotul lui Manchester United, care a făcut deplasarea la Chișinău:

Portari: De Gea, Heaton, Vitek

Fundași: Lindelof, Maguire, Martinez, Malacia, Varane, Dalot, Shaw

Mijlocași: Fernandes, Eriksen, Fred, Casemiro, McTominay, Iqbal

Atacanți: Ronaldo, Antony, Sancho, Elanga, Garnacho, McNeill.

 

Meciul Sheriff Tiraspol - Manchester United se va juca cu casa închisă. Biletele, care au costat între 400 și 1600 de lei, s-au epuizat în 2 ore. Campioana Moldovei, Sheriff Tiraspol joacă meciurile de ”acasă” din acest sezon european la Chișinău, în urma unei decizii a UEFA. Celelalte adversare ale campioanei noastre din grupa E a Ligii Europa sunt Omonoia (Cipru) și Real Sosiedad (Spania). În prima etapă, Sheriff a surclasat formația cipriotă Omonoia cu 3-0 în deplasare și este lidera grupei E.   

 

cover: FC Sheriff