• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Competiții)

AVANCRONICĂ. Sheriff joacă astăzi în UEFA Europa League

25 aug 2022 de Ion Buga

Sheriff Tiraspol, Moldova - Pyunik, Armenia 0-0

 

25 august. Chișinău, stadionul Zimbru. Spectatori: 
Arbitru: Andreas EKBERG
Asistenți: Mehmet CULUM, Niklas NYBERG
Al 4-lea oficial: Kristoffer KARLSSON (toți, Suedia)
Cartonașe galbene: 

 

Sheriff: 1.Dumitru CELEADNIC, 2.Patrick KPOZO, 6.Stjepan RADELJIC, 7.Abou OUATTARA, 8.Mouhamed DIOP, 10.Cedric BADOLO, 15.Gaby KIKI, 18.Moussa KYABOU, 42.Renan GUEDES, 61.Ibrahim Akanbi RASHEED, 80.Iyayi ATIEMWEN
Rezerve: 33.Serghei PAȘCENCO, 35.Maksym KOVAL, 3.Charles PETRO, 4.Heron CRESPO DA SILVA, 9.Kay Sheku TEJAN, 17.Salifu MUDASIRU, 30.Ioannis Foivos BOTOS, 70.Steve AMBRI, 
Antrenor: Stjepan TOMAS

 

Pyunik: 1.David YURCHENKO, 6.JUNINHO, 9.Artak DASHYAN, 11.Hovhannes HARUTYUNYAN, 14.Yusuf OTUBANJO, 15.Mikhail KOVALENKO, 24.Marjan RADESKI, 29.Eugeniu COCIUC, 30.Alexander GONZÁLEZ, 79.Serhiy VAKULENKO, 95.Anton BRATKOV
Rezerve: 32.Sergey MIKAELYAN, 71.Stanislav BUCHNEV, 2.Luka JURICIC, 3.Boris VARGA, 5.Zoran GAJIC, 21.Artur AVAGYAN, 26.Renzo ZAMBRANO, 70.Uros NENADOVIC, 88.Yuri GAREGINYAN, 90.Aleksandar MILJKOVIC
Antrenor: Eghishe MELIKYAN

 

Sheriff va lupta în această seară pentru un loc în grupele UEFA Europa League. De la ora 20:00, tiraspolenii vor juca meciul retur din runda play-off contra formației Pyunik Armenia la stadionul Zimbru din Chișinău. Câștigătoarea dublei manșe va accede în grupele UEFA Europa League, iar învinsa va evolua în grupele UEFA Conference League.

 

Vă reamintim, că Comitetul Executiv UEFA a decis, pe 24 iunie, că orașul Tiraspol nu poate găzdui meciurile din competițiile UEFA, până la noi dispoziții. În asemenea condiții, campioana Moldovei va juca meciurile de acasă pe stadionul Zimbru.

 

Biletele pot fi procurate online pe BILETE.FMF.MD. Prețul biletelor variază între 30 și 750 de lei.

 

Partida va fi transmisă în direct de postul de televiziune Moldova 1.

 

Meciul Pyunik - Sheriff va fi arbitrat de către Andreas Ekberg (Suedia, 37 de ani), arbitru FIFA din 2013. El va fi ajutat de conaționalii, asistenții Mehmet Culum, Niklas Nyberg și al patrulea oficial Kristoffer Karlsson. Centralul suedez a mai deservit în trecut un meci al selecționatei Moldovei, 2-2 cu Georgia (11 iunie 2017) din prleiminriile CM 2018.

 

Observator de arbitri UEFA a fost numit Ferenc Székely (Ungaria), iar delegat UEFA – Styrbjörn Oskarsson din Finlanda.

 

Sheriff evoluează pentru a 24-a oară în cupele europene și va susține astăzi al 143-lea meci. Bilanț: 43 victorii, 42 egalități, 57 înfrângeri. Golaveraj 128-144.

 

Va fi al 53-lea meci al tiraspolenilor în Cupa UEFA / Liga Europei. Sheriff a obținut 10 de victorii și 23 remize, iar în 19 de partide a fost învins. Golaveraj 34-51.

 

Sheriff a jucat de 4 ori în grupele Ligii Europei, în edițiile 2009/10, 2010/11, 2013/14 și 2017/18, iar în stagiunea trecută s-a calificat în premieră în primăvara europeană, după un parcurs de senzație în Liga Campionilor.

 

În cele 4 participări în faza grupelor Europa League, Sheriff a învins formații cunoscute ca Twente Olanda, Dinamo Kiev (Ucraina) sau Lokomotiv Moscova (Rusia).

 

Pe 21 august, în etapa a patra a campionatului Armeniei, Pyunik a suferit înfrângere, 0-1 cu Van și ocupă abia locul 8 în clasament.

 

Sheriff, în schimb, s-a impus clar în deplasarea cu CSF Bălți, victorie cu 3-0 prin golurile lui Steve Ambri, Kay Tejan și Ioannis Botos. După 4 etape, galben-negrii sunt lideri cu 10 puncte.

 

Anterior, Sheriff a mai jucat împotriva echipelor din Armenia. În sezonul 2006/07, Sheriff a trecut chiar de Pyunik în prima etapă preliminară a Ligii Campionilor. În tur, la Erevan, a fost consemnat rezulatul de egalitate 0-0, iar la Tiraspol, Sheriff s-a impus cu 2-0 prin reușitele lui Răzvan Cociș și Oleg Gumeniuk.


De fapt, campioana Moldovei de fiecare dată a eliminat echipele armenești din cupele europene. Au fost alte 6 victorii în prleiminariile Ligii Campionilor cu Araks Ararat (2001, 2-0 și 1-0), Ulisses (2012, 1-0 și 1-0) și Alashkert (2021, 3-1 și 1-0).


La fel ca Sheriff, Pyunik a ajuns în play-off-ul Europa League după ce a fost eliminată din Champions League. Mai întîi, Pyunik a scos-o din turneu pe CFR Cluj (România), la penalty-uri, iar apoi a câștigat dubla manșă cu F91 Dudelange (Luxemburg), scor general 4-2. Abia în turul trei preliminar, campioana Armeniei a fost oprită de Crvena zvezda (Serbia), în urma a două eșecuri cu 0-5 și 0-2.


De partea cealaltă, tiraspolenii au învins HŠK Zrinjski, Bosnia și Herțegovina cu scorul general 1-0: 0-0, în deplasare, și 1-0 (autogol Igor Savić în minutul 22), acasă. În turul doi preliminar, Sheriff a învins Maribor, Slovenia cu scorul general 1-0: 0-0, în deplasare, și 1-0 (gol Momo Yansane în minutul 88), acasă. În runda a treia au urmat două înfrângeri cu același scor 1-2 în fața Viktoriei Plzen, Cehia.

 

Cu aproximativ o oră înainte de startul partidei veți putea afla componențele de joc ale celor două formații, accesând această știre actualizată.

 

Federația Moldovenească de Fotbal urează mult succes echipei noastre în dueul cu echipa armeană!