• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Competiții)

LIVE 17:00. Milsami - Sheriff

07 mai 2022 de Victor Daghi

 

Milsami - Sheriff

 

7 mai. Vadul lui Vodă, stadionul CPSM
Arbitru: Denis IVLEV

Asistenți: Anatolie BASIUL și Victor LUCHIȚA

Al 4-lea oficial: Igor BOȘCA

 

Milsami: 31.Victor BUGA, 10.Alexandru DEDOV, 11.Mamadou Harouna CAMARA, 15.Sergiu NAZAR, 18.Petru RACU, 20.Vitus AMOUGUI, 22.Sergiu ISTRATI, 23.Vadim BOLOHAN (c), 24.Eugen ZASAVIȚCHI, 84.Igor BONDARENCO, 98.Igor LAMBARSCHI

Rezerve: 1.Emil TÎMBUR, 7.Nichita IURAȘCO, 8.Gheorghe ANDRONIC, 16.Alexandru ANTONIUC, 19.Dan PÎSLA, 27.Ștefan EFROS

Antrenor: Serghei DUBROVIN

 

Sheriff: 40.Razak ABALORA, 2.Patrick KPOZO, 6.Stjepan RADELJIC, 9.Adama TRAORE (c), 15.Gaby Junior KIKI, 20.Boban NIKOLOV, 21.Edmund ADDO, 28.José Vitor RODRIGUES DA SILVA DOS SANTOS, 42. Renan GUEDES BORGES, 88. Cédric BADOLO, 99.Momo YANSANE

Rezerve: 1.Dumitru CELEADNIC, 33.Serghei PAȘCENCO, 3.Charles PETRO, 7.Basit Abdul KHALID, 12.Abdoul Moumouni AMADOU DARANKOUN, 18.Moussa KYABOU, 22.Regi LUSHKJA, 23.Danil ANKUDINOV, 41.Stefanos EVANGELOU

Antrenor: Victor MIHAILOV

 

Milsami Orhei și Sheriff Tiraspol se întâlnesc astăzi, de la ora 17:00, în primul meci al etapei a XXVII-a a Diviziei Naționale. Partida de la stadionul Centrului de pregătire al selecționatelor Moldovei din Vadul lui Vodă va fi transmisă de platforma media divizianationala.tv.

 

Va fi al 54-lea meci direct dintre cele cele două formații în competițiile oficiale: Campionat, Cupă și Supercupă. 

 

În eșalonul superior, în 41 de meciuri, Sheriff a câștigat 30, Milsami - 6, iar alte 5 partide s-au încheiat la egalitate. Golaverajul este favorabil tiraspolenilor: 67-20.

 

Cea mai categorică înfrângere în campionatul Moldovei, Milsami a suferit-o pe 12 mai 2021 într-o partidă cu Sheriff, scor 0-6. 

 

În același timp, Sheriff a suferit cea mai categorică înfrângere din campionat (0-3) într-un meci cu Milsami, jucat pe 27 octombrie 2012.

 

Cel mai recent duel direct a avut loc pe 13 martie 2022, la Tiraspol. Milsami a câștigat cu 1-0, golul victoriei fiind marcat de Sergiu Istrati.

 

Este interesant că în ultimele 10 meciuri directe Sheriff a câștigat 8, o partidă s-a încheiat la egalitate, iar în ultimul joc a învins Milsami.

 

Cele două echipe s-au întâlnit de 9 ori în Cupa Moldovei. Sheriff a adunat 7 victorii, Milsami - 1, iar un meci s-a terminat nedecis. Golaverajul este favorabil “galben-negrilor”: 38-3.

 

Trei partide au jucat echipele și în Supercupa Moldovei. În edițiile 2012 și 2019, Milsami a cucerit trofeul după ce s-a impus la penalty-uri. Sheriff a triumfat în sezonul 2015, după victoria cu 3-1.  

 

Milsami n-a jucat în etapa trecută, primind 3 puncte la “masa verde” din cauza excluderii formației din Florești din campionatul Moldovei. Echipa antrenată de Serghei Dubrovin are în acest moment 49 de puncte și va termina campionatul pe locul 3, urmând să reprezinte țara noastră în Europa Conference League.

 

Atacantul orheienilor, Sergiu Istrati continuă să conducă în clasamentul golgheterilor, cu 13 goluri, împreună cu Vladimir Ambros de la Petrocub.

 

De partea cealaltă, Sheriff a învins Dinamo-Auto cu 3-0 în etapa a 26-a, devenind campioană națională pentru a 20-a oară în istorie. Echipa antrenată de Victor Mihailov va reprezenta Republica Moldova în Liga Campionilor.

 

În meciul de azi nu va juca mijlocașul brazilian Bruno Felipe Souza Da Silva, care este suspendat pentru cumul de cartonașe galbene.

 

Tiraspolenii au cel mai bun atac (72 goluri marcate) și cea mai bună apărare din Divizia Națională (doar 7 goluri primite).

 

Nicio televiziune din Republica Moldova nu și-a manifestat interesul pentru a transmite Divizia Națională și Cupa Moldovei Moldtelecom, toate meciurile din partea a doua a campionatului Moldovei și Cupei Moldovei Moldtelecom vor putea fi urmărite doar online, contra plată, pe platforma media divizianationala.tv. În același timp, câte un meci din fiecare etapă va fi disponibil gratis.