• Fii alături de Echipa Țării

FMF a semnat un memorandum cu Federația de fotbal din Portugalia

01 noi 2021 de Ion Buga
GALERIE

Federația Moldovenească de Fotbal a semnat un Memorandum de colaborare cu Federația Portugheză de Fotbal cu scopul cooperării comune pentru dezvoltarea, promovarea, creșterea și succesul continuu al fotbalului în fiecare țară. 

Documentul a fost oficializat la Lisabona de către conducătorii celor două foruri, Leonid Oleinicenco, președintele FMF, respectiv Fernando Gomes, președintele FPF.

 

În acest context, cele două federații fotbalistice își propun implementarea unui șir de acțiuni comune privind extinderea activității în diferite domenii de activitate:

- Guvernanță și management
- Marketing si publicitate
- Facilități sportive
- Educația și formarea antrenorilor
- Educația și pregătirea în academiile de fotbal
- Tehnologia sportivă
- Arbitraj
- Identificarea jucătorilor talentați
- Fotbalul feminin 
- Fotbalul pentru copii, juniori și tineret 
- Futsal
- Fotbalul de plajă
- Fotbalul pentru persoanele cu dizabilități
- Știința sportului în fotbal 
- Medicina sportivă
- Integritatea competițiilor 

 

De asemenea, părțile își doresc să consolideze în continuare o relație durabilă prin schimbul de resurse, cunoștințe, expertize și cooperare unul cu celălalt. 


Printre principalele puncte din memorandum se numără:

- Organizarea și participarea la turneele de fotbal;
- Organizarea și desfășurarea cursurilor tehnice și educaționale;
- Organizarea și desfășurarea seminarelor și conferintelor;
- Schimburi de experiență și expertiză în domeniul facilităţilor sportive, echipamente sportive şi echipamente ştiinţifice referitoare la fotbal;
- Organizarea educației și formării personalului tehnic și al antrenorilor;
- Schimburi de experiență, expertiză și pregătire în domeniile științei sportului și medicina sportivă referitor la fotbal;
- Disponibilitatea centrelor sportive pentru competiții, antrenamente și cantonamente;
- Schimb de informații tehnice și de experți și materiale educaționale;
- Politica de securitate și siguranță, promovarea fotbalului fără violență.