• Fii alături de Echipa Țării

Andrei Vicolaș, la 70 de ani

08 oct 2021 de Reporter FMF

Fostul conducător al echipei Victoria Cahul, Andrei Vicolaș serbează astăzi a 70-a aniversare!

 

Federația Moldovenească de Fotbal, din numele întregii comunități fotbalistice, îi urează omagiatului multă sănătate, bucurii de la cei dragi și noi victorii atât profesionale, cât și personale!

 

La mulți ani!

 

Andrei Vicolaș este un cunoscut om de fotbal, care a contribuit la dezvoltarea sporturilor de echipă din Republica Moldova. În anii 90 a pus umărul la promovarea echipei Victoria Cahul în prima divizie valorică a fotbalului moldovenesc din postură de conducător de club. Ulterior, la inițiativa sa, clubul din Cahul a fost preluat de Ministerul Apărării și și-a mutat sediul la Chișinău, evoluând mai mult în diviziile inferioare ale fotbalului nostru până în anul 2012.

 

Pentru reînvierea tradiţiilor fotbalistice în cadrul Armatei Naţionale, la 30 octombrie 2014, un grup de veterani, la iniţiativa colonelului în rezervă Andrei Vicolaş au fondat Asociaţia obştească ”Clubul de Fotbal al Armatei” (din 2017 – ”Clubul Sportiv de Fotbal al Veteranilor Armatei”). Participând sub denumirea FCA Classic Chișinău la campionatul Moldovei de futsal, echipa în două rânduri (2016 și 2017) a câștigat medaliile de aur.