• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Naționale)

LIVE 21:45. Insulele Feroe - Moldova

07 sep 2021 de Victor Daghi

LIVE – TV PRIME

 

Insulele Feroe - Moldova 

 

7 septembrie. Torshavn. Stadionul Tórsvøllur

 

Arbitru: Ricardo DE BURGOS BENGOECHEA

Asistenți: Ángel NEVADO RODRIGUEZ și José NARANJO PEREZ

Al 4-lea oficial: Adrian CORDERO VEGA

Arbitrul asistent video (VAR): Jesús GIL MANZANO

Asistentul arbitrului asistent video (VAR): Guillermo CUADRA FERNANDEZ (toți, Spania)

 

Insulele Feroe: 12.Teitur GESTSSON, 3.Daniel JOHANSEN, 4.Heini VATNSDAL, 6.Hallur HANSSON, 8.Brandur HENDRIKSSON, 9.Gilli ROLANTSSON, 10.Solvi VATNHAMAR, 11.Klæmint OLSEN, 15.Odmar FAERO, 16.Gunnar VATNHAMAR, 19.Meinhard OLSEN

Rezerve: 1.Gunnar NIELSEN, 23.Mathias LAMHAUGE, 2.Heri Hjalt MOHR, 5.Sonni NATTESTAD, 7.Andreas OLSEN, 13.Hordur ASKHAM, 14.Joan EDMUNDSSON, 17.Trondur JENSEN, 18.Jakup ANDREASEN, 20.Kaj BARTALSSTOVU, 21.Petur KNUDSEN, 22.John FREDERIKSEN

Antrenor: Håkan ERICSON

 

Moldova: 23.Cristian AVRAM, 2.Oleg REABCIUK, 3.Vadim BOLOHAN, 4.Igor ARMAȘ, 5.Veaceslav POSMAC, 9.Ion NICOLAESCU, 11.Radu GÎNSARI, 15.Ion JARDAN, 18.Cristian DROS, 20.Sergiu PLATICA, 22.Vadim RAȚA

Rezerve: 1.Stanislav NAMAȘCO, 12.Iulian-Sebastian AGACHI, 6.Daniel DUMBRAVANU, 7.Nicky Serghei CLEȘCENCO, 8.Mihail GHECEV, 10.Danu SPĂTARU, 13.Corneliu COTOGOI, 14.Denis MARANDICI, 16.Alexandru ANTONIUC, 17.Ioan-Călin REVENCO, 19.Nicolae MILINCEANU, 21.Maxim POTÎRNICHE

Antrenor: Roberto BORDIN

 

Echipa Națională a Moldovei va juca astăzi al șaselea meci din preliminariile Campionatului Mondial de fotbal 2022. Adversara noastră este selecționata din Insulele Feroe. Partida, care se va disputa pe stadionul Tórsvøllur din Torshavn, va începe la ora 21:45 și va fi transmisă în direct de posturile de televiziune Prime (cu comentariu în limba română) și Canal 3 (în limba rusă), doar pe teritoriul Republicii Moldova.

 

Meciul Insulele Feroe - Moldova va fi arbitrat de către spaniolul Ricardo de Burgos Bengoechea (31 de ani), arbitru FIFA din 2018.

 

Meciul cu Insulele Feroe va fi cu numărul 255 pentru Naționala Moldovei. Reprezentativa noastră a înregistrat 47 victorii, 60 egalități și 147 de înfrângeri. Golaveraj: 195-423. 

 

Ion Jardan poate bifa partida cu numărul 40 în tricoul Naționalei Moldovei, iar Oleg Reabciuk – 30! În același timp, Ioan-Călin Revenco și Iulian-Sebastian Agachi pot debuta azi pentru tricolori.

 

Moldova a jucat până acum o singură dată cu feroezii:

 

25.03.2021 Moldova – Insulele Feroe 1-1 prel. CM-2022

 

Pentru Naționala noastră a marcat Ion Nicolaescu, care astăzi își sărbătorește ziua de naștere. Atacantul formației slovace DAC 1904 Dunajska Streda împlinește 23 de ani. Toți jucătorii și membrii staff-ului tehnic l-au felicitat cu această ocazie specială și i-au pregătit o mică surpriză. 

 

Ion Nicolaescu a debutat pentru prima echipă a țării pe 8 septembrie 2018, într-un meci cu Luxemburg din Liga Națiunilor. De atunci el a adunat 18 selecții, marcând 2 goluri în poarta lui Kosovo și Insulele Feroe. 

 

Antrenorul nordicilor Håkan Ericson nu va putea conta în acest meci pe mijlocașul René Joensen (HB Tórshavn), care a fost eliminat din teren în meciul trecut cu Danemarca.

 

La echipa noastră, mijlocașul Artur Ionița (Benevento Calcio, Italia) nu are drept de joc, pentru cumul de cartonașe galbene. În schimb, selecționerul Roberto Bordin poate apela azi la serviciile atacantului Ion Nicolaescu, care a fost suspendat la meciurile cu Austria și Scoția pentru cartonașul roșu primit în partida cu Israel.

 

În clasamentul grupei F conduce Danemarca, cu 15 puncte. Urmează Israel (10 p.), Scoția (8), Austria (7), Insulele Feroe și Moldova (câte 1).

 

Cu aproximativ o oră înainte de startul partidei veți putea afla componențele de joc ale celor două formații, accesând această știre actualizată.

 

Citește…

NAȚIONALA MOLDOVEI. ANTRENAMENT PE PLOAIE LA TORSHAVN

CRONICĂ DE LA TORSHAVN. TIMP PLOIOS ȘI RECE PENTRU NAȚIONALA MOLDOVEI

NAȚIONALA MOLDOVEI, ULTIMUL ANTRENAMENT ÎNAINTEA DEPLASĂRII SPRE INSULELE FEROE