• Fii alături de Echipa Țării

Proiectul “We Play Strong”. Premierea echipelor din regiunea Nord

12 iun 2021 de Maria Teeşanu
GALERIE

Federația Moldovenească de Fotbal continuă să implementeze cu succes proiectul ”WePlayStrong” în diferite regiuni ale țării. Acesta face parte din cadrul Programului de Dezvoltare a Fotbalul Feminin susținut de UEFA pe parcursul anilor 2020–2021 și este dedicat fetelor cu vârsta între 7 și 9 ani (a.n. 2011-2013), care vor să se distreze jucând un meci de fotbal alături de prietenele lor.

 

Obiectivele acestui proiect sunt următoarele:
- Creșterea substanțială numărului de fete care practică fotbalul;
- Organizarea noilor competiții pentru fete;
- Transformarea fotbalul feminin într-un sport pentru mase pe termen lung.

 

La stadionul orășenesc din Bălți a avut loc festivalul de totalizare și de premiere din cadrul proiectului, regiunea nord. La eveniment au participat 165 de jucătoare cu vârsta de până la 11 ani.

 

La manifestare au participat 9 echipe: ȘS Edineț-1 (antrenor - Olga Ungureanu), CSFCJT Atletico (antrenor - Vasile Ceban), FC Belceanka (antrenor - Tatiana Lucaș), Academia Viitorul (antrenor - Vasile Ceban ), ȘS Ocnița (antrenor - Vasile Boțoc), ȘS Edineț (antenor - Olga Ungureanu), ȘS Drochia, ȘS Glodeni (antrenor - Victor Scortețcu), ȘSR-AFR Soroca (antrenor - Zinaida Potoroc).

 

FMF a fost reprezentată la eveniment de către Natalia Ceban, coordonatoarea proiectului „We Play Strong WU-11” și managerul de dezvoltarea fotbalului de mase în regiunea nord, Vitalie Jurat.

 

La finalul activităţii toți copiii au primit cadouri, diplome și medalii din partea Federației Moldovenești de Fotbal.

Foto: Vadim CAFTANAT