• Fii alături de Echipa Țării

Comitetele FMF

Deciziile Comitetului de Competiții al FMF din 17 martie

18 mar 2021 de Ion Buga

La ședința din 17 martie, Comitetul de Competiții al FMF a examinat abaterile disciplinare constatate și înregistrate conform rapoartelor de joc la meciurile «Campionatului R. Moldova la fotbal, Divizia Națională, ediția 2020/21»:

 

1. Examinând raportul de joc al meciului FC MILSAMI – CS CODRU, din data de 12.03.2020 (Campionatul R. Moldova la Fotbal, Ediția 2020-2021, Divizia Națională, etapa a XXV-a) s-a constatat că în minutul 20’ al meciului, portarul echipei FC MILSAMI, Oleg MALAC a fost înlocuit în terenul de joc de către alt jucător. Mergând spre vestiarele echipei sale, jucătorul FC MILSAMI, Oleg MALAC, a lovit cu pumnul dulapul cu accesoriile anti-incendiare, stricând astfel ușa de sticlă a dulapului respectiv. Incidentul a fost documentat și acțiunile înregistrate au fost prescrise în procesul-verbal de la fața locului. În temeiul art. 42.3. «Cod Disciplinar» și art. 4 al «Regulamentului privind Organizarea și Funcționarea Comitetului de Competiții al F.M.F.», Comitetul de Competiții al F.M.F.,

 

D E C I D E:

 

1.1. A suspenda pentru 1 (una) etapă de campionat jucătorul echipei FC MILSAMI, Oleg MALAC, pentru încălcarea prevederilor art. 42.3 al Codului Disciplinar.

Conform art. 17 al Codului Disciplinar - Suspendarea constă în interzicerea participării la următorul meci și de a avea acces la vestiare, pe banca de rezerve și în incinta terenului de joc. Pentru antrenori, echipa tehnică și alți oficiali, suspendarea este însoţită întotdeauna de sancţiunea interzicerii accesului la vestiarele echipei și ale arbitrilor, în incinta terenului și pe banca de rezerve. Antrenorii suspendați pot lua loc în tribună și nu au dreptul de a intra în contact cu echipa lor.

Conform prevederilor art.17.4 al Codului Disciplinar - Suspendarea urmează să fie prelungită până la plata integrală a amenzii.

1.2. A aplica sancțiune sub formă de amendă FC MILSAMI în mărime de 3 000,00 lei (trei mii lei, 00 bani) lei (MDL), în conformitate cu prevederile art. 42.3. al Codului Disciplinar.

1.3. A suspenda aplicarea și executarea sancțiunilor stabilite în pct.1 al Deciziei Comitetului de Competiții al FMF Nr.4 din 17.03.2021 pe perioada de 6 luni din data pronunțării prezentei Decizii. În cazul în care jucătorul echipei FC MILSAMI, Oleg MALAC, va comite o altă încălcare a Codului Disciplinar sau a altor Regulamente FMF în timpul perioadei de probă, suspendarea va fi revocată automat și sancțiunea va fi executată.

 

2.1. Conform rapoartelor de joc de la meciurile «Campionatului R. Moldova la Fotbal, Divizia Națională, Ediția 2020/21» jucătorii echipei:

1. FC PETROCUB, a acumulat 5 (cinci) cartonașe galbene în timpul jocului;

Astfel, luând în considerație cele expuse mai sus, în conformitate cu art. 17, art.49.1.a, art. 74, art. 75, art. 76 «Cod Disciplinar», «Regulamentului Campionatului R. Moldova la Fotbal, Ediția 2020/21», art. 4 al «Regulamentului privind Organizarea și Funcționarea Comitetului de Competiții al F.M.F.», Comitetul de Competiții al F.M.F.,

 

D E C I D E:

 

2.1.1. A sancționa FC PETROCUB cu amendă în mărime de 2 000,00 (două mii) lei (MDL).

 

2.2. Conform rapoartelor de joc de la meciurile «Campionatului R. Moldova la Fotbal, Divizia Națională, Ediția 2020/21» jucătorul:

1) Bohdan MYTSYK (CS CODRU) a fost eliminat de pe terenul de joc, după acumularea a 2 (două) cartonașe galbene.

Astfel, luând în considerație cele expuse mai sus, în conformitate cu art. 16, art.42.1.b, art.42.1.c, art. 74, art. 75, art. 76 «Cod Disciplinar», «Regulamentului Campionatului R. Moldova la Fotbal, Ediția 2020/21», art. 4 al «Regulamentului privind Organizarea și Funcționarea Comitetului de Competiții al F.M.F.», Comitetul de Competiții al F.M.F.,

 

D E C I D E:

 

2.2.1. A suspenda pe Bohdan MYTSYK (CS CODRU) pentru 1 (una) etapă de campionat.

A sancționa CS CODRU cu amendă în mărime de 400,00 (patru sute) lei (MDL).

 

Atenție: Neexecutarea Deciziilor Comitetului de Competiții constituie o încălcare a regulamentelor FMF și reprezintă temei pentru aplicarea sancțiunilor suplimentare.