• Fii alături de Echipa Țării

Naționala de tineret: 15 ani de la câștigarea turneului internațional din Malta

27 feb 2021 de Victor Daghi
GALERIE

Astăzi se împlinesc 15 ani de când selecționata de tineret a Moldovei a câştigat turneul internațional din Malta. Formația antrenată de regretatul Boris Tropaneț a învins pe rând Naționalele Maltei și Georgiei, adjudecându-și trofeul principal.

 

A 13-a ediție a turneului internațional din Malta s-a desfășurat în perioada 25 februarie – 1 martie 2006. Competiția a fost organizată de Federația de fotbal din Malta în parteneriat cu companiile Coca-Cola și Multiplus.

 

Inițial la competiție s-au înscris Naționalele de seniori ale Maltei, Georgiei, Libiei și Moldovei, dar cu câteva zile înainte de startul turneului Libia a ales să nu mai participe.

 

Echipa Națională a Moldovei participase deja la acest turneu de două ori, în anii 2002 și 2004, și de fiecare dată s-a clasat pe locul 4. FMF a luat decizia să participe la această competiție cu reprezentativa de tineret, care se pregătea pentru preliminariile Campionatului European U21, ediția 2007.

 

În primul meci al turneului, jucat pe 25 februarie 2006, Naționala de tineret a Moldovei a învins cu 2-0 selecționata de seniori a Maltei. A fost primul meci al maltezilor sub comanda noului antrenor, cehul Dusan Fitzel.

 

Statistica meciului

Malta – MOLDOVA 0-2

Marcatori: Serghei Namaşco (46), Igor Bugaev (73)

Malta: M. Muscat, Pullicino, A. Muscat, Said, Scicluna, Barbara, A. Agius, Woods (Cohen, 73), Mallia, Cilia (Azzopardi, 46), Anonam (G. Agius, 73)

Antrenor: Dusan Fitsel

Moldova: Ilie Cebanu, Vadim Bolohan, Simion Bulgaru, Igor Soltanici, Victor Golovatenco, Sergiu Japalău (Nicolai Rudac, 46), Serghei Namaşco, Alexandr Suvorov, Denis Zmeu (Andrei Bereghici, 74), Igor Bugaev, Serghei Alexeev (Alexandr Zislis, 81)

Antrenor: Boris Tropaneţ

Arbitru: Lasha Silagava (Georgia)

Asistenţi: Konrad Borg, Nicholas De Battista (ambii, Malta)

Cartonașe galbene: A. Muscat / S. Namașco

25 februarie 2006. La Valetta. Stadionul “Ta Qali”. Spectatori: 1.225.

 

În continuare, “tricolorii mici” au zdrobit Naționala Georgiei, cu un neverosimil scor de 5-1! Este cea mai categorică victorie a selecționatei noastre de tineret din istorie.

 

Adversarul nu a fost unul simplu. Noul antrenor al Georgiei a devenit tehnicianul german Klaus Toppmöller, fost antrenor la Eintracht Frankfurt, VfL Bochum, Bayer Leverkusen și Hamburger SV. Toppmöller nu și-a imaginat cum va fi debutul său la Naționala Georgiei nici în cel mai urât vis.

 

Reprezentativa Georgiei a venit în Malta cu cea mai bună echipă. Actualul președinte al Federației Georgiene de Fotbal, Levan Kobiashvili, juca atunci în Germania, la Schalke 04, Zurab Khizanishvili - la Blackburn Rovers, Anglia, Levan Tskitishvili - la Wolfsburg Germania, etc. În același timp, jucătorii noștri erau legitimați la echipe moldovenești - Zimbru, Sheriff, Dacia, Nistru Otaci, Tiligul-Tiras, FC Tiraspol și Rapid Ghidighici.

 

Statistica meciului

MOLDOVA – Georgia 5-1

Marcatori: Alexandr Zislis (5, 13), Serghei Alexeev (48), Serghei Namaşco (54, din penalty), Victor Golovatenco (72) / Levan Tskitishvili (18, din penalty)

Moldova: Stanislav Namaşco, Simion Bulgaru, Igor Soltanici, Victor Golovatenco, Vadim Bolohan, Serghei Namaşco, Nicolai Rudac, Alexandr Suvorov, Denis Zmeu (Andrei Bereghici, 77), Alexandr Zislis (Serghei Japalău, 83), Serghei Alexeev

Antrenor: Boris Tropaneţ

Georgia: Tevdoradze, Ghvinianidze, Makharadze, Khizanishvili, Tskitishvili, Benashvili (Mchedlishvili 59), Kankava (Kobiashvili, 46), Asatiani, Tchelidze (R. Gotsiridze, 66), Mujiri, B. Gotsiridze (Martsvaladze, 46)

Antrenor: Klaus Toppmoller

Arbitru: Adrian Casha

Asistenţi: Joseph Rapa, Alan Camilleri (tustrei, Malta)

Cartonașe galbene: Zmeu / Kobiashvili, Mujiri,

Cartonaşe roşii: Khizanishvili (56), Asatiani (87)

27 februarie 2006. Attard. Stadionul “Ta Qali”. Spectatori: 100.

 

Evoluția bună a echipe noastre nu intra în planurile organizatorilor turneului, care la finalul meciului cu Georgia nici nu au înmânat trofeul pentru locul 1! Maltezii erau convinși că soarta primului loc se va decide în ziua de 1 martie 2006, la meciul dintre Malta și Georgia, care s-a încheiat cu victoria caucazienilor cu 2-0. Acel joc fără miză a fost arbitrat de Veaceslav Banari, care a adus frumoasa Cupă la Chișinău, deoarece echipa noastră s-a întors acasă imediat după meciul cu Georgia.

 

Foto: Boris HARCENCO