• Fii alături de Echipa Țării

Acțiune FMF: Jucării pentru copiii nevoiași. Participă și tu!

10 noi 2020 de Dumitru Ciolacu

 

Clubul Sportiv Fulger și Școala Sportivă Specializată de Fotbal și Fotbal pe Plajă s-au alăturat acțiunii FMF „Jucării pentru copiii nevoiași”. Astfel, membrii celor două instituții au adunat peste 300 de jucării care vor ajunge la copii din familii social vulnerabile sau la case de copii. 

 

Federația Moldovenească de Fotbal a dat start acțiunii caritabile înaintea meciurilor de „acasă” a Naționalei noastre cu reprezentativele Rusiei și Greciei. 

 

Cu toții avem jucării din pluș care trist își petrec zilele ascunse prin dulapuri. E timpul să le dăm o nouă viață! Donează jucării și dăruiește fericire pentru sute de copii.  

 

Jucăriile donate vor umple tribunele și astfel vor juca rolul de suporteri. Împreună putem umple stadionul cu mii de jucării, care ulterior vor face fericiți copiii nevoiași din toată țară. 

 

Te așteptăm zilnic, până pe 11 noiembrie, între orele 10:00 și 22:00, în incinta magazinului Jako din Shopping MallDova, etajul 3, cu jucării care pot face fericiți mii de copilași. 

 

Jucăriile vor fi donate în ajun de Crăciun copiilor din familiile social vulnerabile și din centrele de plasament din țară. 

 

Participă și tu la acțiunea FMF! Nu fi indiferent!