• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Competiții)

LIVE. Petrocub - Sheriff. Avancronică

01 noi 2020 de Ion Buga

Petrocub - Sheriff

1 noiembrie. Hîncești, stadionul municipal

Arbitrul principal: Roman JITARI 
Asistenți: Vladislav LIFCIU și Victor MARDARI 
Al 4-lea oficial: Ion BÎLEA 

 

Petrocub: 29.Cristian AVRAM, 2.Jacques ONANA, 8.Iaser ŢURCAN, 10.Alexandru BEJAN, 17.Victor BOGACIUC, 18.Vadim GULCEAC, 20.Donalio DOUANLA, 21.Maxim POTÎRNICHE, 22.Ștefan EFROS, 71.Andrei COJOCARI, 90.Ion JARDAN 
Rezerve: 1.Denis GUȚUL, 99.Igor MOSTOVEI, 14.Alexandru VLAS, 77.Oleg CREȚUL, 84.Alexandru ONICA 
Antrenor: Lilian POPESCU 

 

Sheriff: 20.Zvonimir MIKULIC, 3.Petro CHARLES, 10.Frank CASTANEDA, 15.CRISTIANO, 16.Anthony JULIEN, 17.Dimitrios KOLOVOS, 18.William SINISTERRA, 32.Valeriu GAIU, 43.Richard GADZE, 70.Faith OBILOR, 90.Veaceslav POSMAC 
Rezerve: 1.Dumitru CELEADNIC, 7.Andrii BLIZNICHENKO, 8.Max VELOSO, 9.Peter WILSON, 14.Sebastian DAHLSTROM, 44.Andrej LUKIC, 55.Benedik MIOC, 88.Rifet KAPIC
Antrenor: Victor MIHAILOV

 

 

Liderele Diviziei Naționale se vor duela astăzi, de la ora 17:00, într-un meci din cadrul etapei a XVII-a. Partida se va disputa pe stadionul municipal din Hîncești și va fi transmisă în direct de posturile de televiziune Sport 2 și N4, de site-ul nostru, pagina de Facebook Divizia Națională, portalul Moldfootball.

 

Ambele echipe se află într-o formă excelentă. Sheriff a câștigat până acum toate cele 15 meciuri din campionat, în timp ce Petrocub vine după 4 victorii în ultimele 5 partide. Totodată, echipa tiraspoleană este neînvinsă în Divizia Națională de 36 de meciuri. Ultima dată Sheriff a cedat pe 26 aprilie 2019 (0-1 cu Petrocub). 

 

Va fi duelul celor mai bune atacuri din campionat. Sheriff a marcat 46 de goluri, iar Petrocub - 40. Cele două formații au și cei mai buni marcatori la zi în eșalonul superior. Frank Castaneda e lider în topul golgheterilor, cu 12 reușite. Fiind urmat de Vladimir Ambros (9) și Sergiu Platica (7), însă aceștia nu vor juca astăzi, fiind suspendați.

 

În primul meci direct din acest sezon, Sheriff a trecut de Petrocub cu 4-1. În Divizia Națională, Petrocub și Sheriff au disputat 21 de meciuri directe. Primul a avut loc pe 25 august 2001. Sheriff s-a impus atunci cu 6-0 după golurile semnate de Ruslan Barburoș și Odia Chidi (câte o dublă), Sergiu Dadu și Evgheni Pațula. Este cea mai categorică înfrângere pentru Petrocub în liga superioară. În total, Sheriff a obținut 12 victorii, Petrocub – 3, iar alte 6 partide s-au încheiat la egalitate. Golaveraj: 37-7 pentru formația din Tiraspol. 

 

În Cupa Moldovei Orange, ambele formașii au fost adversare de două ori, de fiecare dată în semifinale. În penultimul act al ediției trecute, Petrocub a reușit o calificare dramatică. După victoria din tur cu 1-0, echipa antrenată de Lilian Popescu a cedat pe terenul tiraspolenilor (1-2), însă golul marcat de Sergiu Platica în prelungirile meciului a fost decisiv. Ulterior, hînceștenii și-au adjudecat trofeul, primul din istoria clubului. În ediția 2016/17, Sheriff s-a impus la penalty-uri, scor 5-4, după ce timpul regulamentar s-a încheiat nedecis, 1-1. 

 

Cu aproximativ o oră înainte de startul partidei veți putea afla componențele de joc ale celor două formații, accesând această știre actualizată.