Continuăm seria articolelor despre evoluția selecționatei feminine a Moldovei și participarea ei la meciuri amicale, turnee internaționale, preliminariile Campionatelor Mondiale, Europene și în Liga Națiunilor. Astăzi veți afla cum a obținut primul punct reprezentativa noastră în preliminariile EURO 2025.
După ce a suferit înfrângeri în primele două meciuri din cadrul preliminariilor celei de-a XIV-a ediții a Campionatului European, echipa națională feminină a Moldovei urma să se confrunte la sfârșitul lunii mai – începutul lunii iunie 2024 într-o dublă manșă (tur-retur) cu reprezentativa Macedoniei de Nord.
Astfel, pe 27 mai „tricolorele” au intrat într-un cantonament de pregătire la Centrul selecționatelor Moldovei de la Vadul lui Vodă. Din lotul convocat de selecționerul Ghenadie Pușca au făcut parte: portari – Natalia Munteanu (CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud, România), Margarita Panova (FC Einherji Vopnafjörður, Islanda), Alina Șaitan (Agarista CSF Anenii Noi); fundași – Eugenia Railean (Agarista CSF Anenii Noi), Mădălina Bădiceanu (Matera Citta Dei Sassi, Italia), Daniela Mardari (Rayo Vallecano Femenino, Spania), Felicia Guțu (Farul Constanța, România), Valeria Vîrlan (FK TransINVEST, Lituania), Cristina Cerescu (CS Gloria 2018, Bistrița Năsăud, România), Andreea Costin (RW Rankweil, Austria); mijlocași – Elina Coceanovschi (RW Rankweil, Austria), Irina Topal (FK TransINVEST, Lituania), Claudia Chiper (Farul Constanța, România), Carina Doiban (CSM Alexandria, România), Carolina Țabur (FC Universitatea Olimpia Cluj, România), Lia Vlas (WFC SeaSters Odesa, Ucraina), Vanesa Manoil (Montverde International FL, SUA), Anastasia Cernitu (FC Chișinău); atacanți – Iuliana Colnic (MFA Žalgiris-MRU Vilnius, Lituania), Anisia Său (FC Chișinău), Alina Chirica (Agarista CSF Anenii Noi).

Macedonia de Nord – Moldova 1-1 (0-0)
Au marcat: Maksuti (52) / Țabur (55)
31 mai 2024. Skopje. Stadion: Centrul de Pregătire Petar Miloševski. Spectatori: circa 150
Macedonia de Nord: Berna Kabakchi, Ane Bosheska, Pavlinka Nikolovska, Ulza Maksuti, Aleksandra Markovska (Ikmete Limani, 63), Natasha Andonova (cpt.), Marjana Naceva (Hava Mustafa, 79), Elena Paneska, Lenche Andreevska (Afrodita Salihi, 88), Simona Rebekka Meijer, Ana Milchevska. Antrenor: Aleksandar Andov
Moldova: Natalia Munteanu (cpt.), Cristina Cerescu, Valeria Vîrlan (Carina Doiban, 8), Daniela Mardari, Carolina Țabur, Claudia Chiper, Elina Coceanovschi (Alina Chirica, 72), Felicia Guțu, Mădălina Bădiceanu, Irina Topal, Iuliana Colnic (Vanesa Manoil, 83). Antrenor: Ghenadie Pușca
A arbitrat: Audrey Gerbel (Franța); asistenți: Clémentine Dubreil, Bérangère Jourdain (ambele din Franța)
Cartonașe galbene: Guțu (78) / Bosheska (37), Meijer (65)
Ghenadie Pușca a fost mândru de prestația discipolelor sale declarând după întâlnire: „Am avut parte de un meci interzis cardiacilor, cu multe ocazii de ambele părți. Am fost atât de aproape să câștigăm cele 3 puncte, dar până la urmă am obținut primul nostru punct. Toate fetele au arătat cele mai bune calități și au luptat până la final. Acesta a fost al treilea nostru meci din preliminariile EURO 2025 și, chiar dacă am jucat în deplasare, am demonstrat că putem concura la cel mai înalt nivel. Macedonia de Nord, ocupanta locului 2 în grupă (în primul meci macedonencele au învins în deplasare Letonia, iar în cel de-al doilea au suferit înfrângere pe teren propriu în fața Sloveniei. – n.r.), a fost un adversar puternic, dar echipa noastră a arătat că este capabilă de performanțe mari. Sunt mândru de efortul fetelor și sunt convins că vom continua să creștem și să ne îmbunătățim jocul în meciurile următoare”.
Cea de-a doua întâlnire s-a disputat la 4 iunie pe stadionul Zimbru din Chișinău și a fost urmărită de 378 de spectatori. Deja în minutul 2 oaspeții au deschis scorul. Ulza Maksuti a executat o lovitură de colț iar Mădălina Bădiceanu a deviat nefericit balonul în poarta apărată de Margarita Panova. În minutul 22 Carolina Țabur a adus egalitatea pe tabela de marcaj. După o trecere individuală pe flancul drept atacanta noastră a șutat la colțul scurt păcălind-o pe portărița adversă. Echilibrul a durat doar patru minute. Natasha Andonova, căpitanul oaspeților, a transformat impecabil o lovitură de la 11 metri după ce Ulza Maksuti a fost faultată în careu. Cu două minute înainte de sfârșitul primei reprize scorul devinte 1-3. Ulza Maksuti iarăși execută un corner de pe flancul stâng iar Lenche Andreevska trimite nestingherit cu capul balonul în plasa porții noastre.

În repriza secundă moldovencele reușesc să reducă din diferență. În min. 59 Claudia Chiper trece superb pe flancul stâng pe lângă Ane Bosheska și pasează către Iuliana Colnic, care în doi timpi introduce balonul în poartă. Cu 15 minute înainte de final Natasha Andonova realizează dubla după ce execută excelent o lovitură liberă de la circa 18 metri stabilind scorul final, 2-4.
„Cu părere de rău n-am obținut puncte astăzi, dar a fost un meci interesant pentru spectatori. Ne-a lipsit puțină calitate și atenție. Pot spune că golul primit rapid ne-a jucat festa cu toate că fetele erau bine pregătite și motivate. Scopul nostru rămâne același – de a crea o echipă competitivă și o atmosferă bună în sânul lotului după care, sunt sigur, vor veni și rezultatele”, a declarat după meci selecționerul Ghenadie Pușca.

RO
RU
EN
Istoria echipei naționale feminine a Moldovei. Episodul 37