• Fii alături de Echipa Țării

FRUMOASELE NOASTRE DUMINICI. VIERUL/AVANGARD SÂNGEREI

06 sep 2020 de Andrei Prodan

După anunțarea Proiectului ”Frumoasele noastre duminici” am primit câteva zeci de scrisori de la microbiști din toată republica. Cu regret, majoritatea ne-au trimis doar poze, fără descriere sau alte informații despre echipa din localitatea lor.  

 

Rugăm toți cei care vor să participe la proiect să ne ofere, pe lângă poze, și informații despre echipa din localitatea lor. Pentru că nimeni nu cunoaște istoria unei echipe mici mai bine decât oamenii din localitatea respectivă.

 

Unul dintre cei care ne-au expediat mai multe poze cu echipe din Sângerei este și Oleg Drosu. Ne vom documenta și vom reveni cu un material despre diferite formații care au jucat fotbal la Sângerei. Astăzi, însă, publicăm un material al istoricului și statisticianului Vladimir Hurs despre echipa-fanion a orașului Sângerei, Vierul, redenumită ulterior Avangard.    

 

Trei ani în urmă a văzut lumina tiparului lucrarea ”Marile victorii ale fotbalului sângereian”, scrisă de Vladimir HURS. În articolul de față sunt folosite unele pozele și materialul factologic din această carte.

 

Formația din Sângerei, care reprezenta kolhozul Miciurin, și-a făcut apariția pe arena republicană în anul 1958, când a luat parte la etapa finală a prestigiosului turneu rezervat echipelor sătești și dotat cu Cupa ziarului ”Molodioj Moldavii”. Debutul nu a fost unul reușit, echipa suferind înfrângeri în toate cele trei partide disputate: 0-3 cu reprezentanții satului Slobozia, raionul Tiraspol, 2-6 cu Basarabeasca și 1-2 cu Lipcani. 

Culorile formației au fost apărate de Bantâș, Rabei, Brașovschi, Cucoș, Moldoveanu, Meaun, Moroșanu, Crigan, Popescu, Negrii, Andriuță, Gusarov, Leașenco, Chironda.

 

Echipa Vierul Lazovsk, câştigătoarea campionatului ASB „Kolhoznikul” din 1970. Rândul întâi: Ion Tabarcea, Petru Harcomiţă, Gheorghe Tabarcea, Vasile Cucoş, Mihail Botezatu, Vasile Tabarcea. Rândul al doilea: Alexandru Gadârca, Mihai Crigan (căpitan), Ion Ţâbârnă, Vasile Guzun, Mihail Butnariov. Sursa foto: arhiva lui V. Hurs

Prima victorie importantă din istoria fotbalului din Sângerei a fost înregistrată acum 50 de ani, în 1970, când Vierul Lazovsk (din 1965 până în 1990, orașul Sângerei a purtat numele lui Serghei Lazo) a devenit câștigătoarea campionatului Asociaţiei sportive benevole „Kolhoznikul” și a obținut dreptul să evolueze în grupa a II-a (divizia secundă) a campionatului RSS Moldoveneşti. Detalii AICI.

 

În 1977 formația din Lazovsk devine câștigătoarea uneia din subgupe a grupei a II-a și după disputarea meciurilor de baraj obține dreptul să evolueze în prima divizie valorică a campionatului RSSM. De menționat că la începutul acelui an, Vierul a devenit câștigătoarea prestigiosului turneu republican Cupa Iuri Gagarin. Aceste succese se datorează evoluției următoarilor jucători: Râbalcenco, Zubcov, Gherlac, Cuznețov, Ermașov, Neaga, Serdiuc, Lavrov, Șușu, Tabarcea, Cucoș, Mileli, Bologan, Bondarenco, Andreicenco, Solomon, Criclivâi, Guzun, Doibani. La timona echipei s-a aflat cunoscutul jucător și antrenor bălțean Evgheni Lipceanschi.

 

Deja peste doi ani, în 1979, echipa din Lazovsk, care între timp și-a schimbat denumirea în Avangard, a devenit medaliată cu bronz a campionatului RSSM, cedând un singur punct ocupantei locului secund, Kolos Slobozia. Pe lângă acest succes, formația kolhozului Miciurin din nou a câștigat turneul Iu. Gagarin (Serghei Butenco a devenit golgheterul competiției cu 6 reușite la activ), dar și Cupa RSSM ”Spicul de Aur” (în finală a fost învinsă Kolos Fălești cu scorul de 1-0). Au evoluat: portarul Petru Lesnic, fundașii Victor Doibani, Iuri Conusevici, Alexandru Zavalchin, Nicolae Andreev, Ion Tabarcea, mijlocașii Alexandru Bughera, Nicolae Boico, Anatoli Moghilin, Dumitru Neaga, Gheorghe Tabarcea, Leonid Criclivâi, atacanții Serghei Butenco, Valeri Grigoriev, Vasile Lavrov, Vladimir Țivcovschi. În acel an echipa a fost condusă de doi antrenori: la începutul sezonului de Victor Boțan, care a fost înlocuit mai târziu de Nicolae Hrabrov. Un rol important în obținerea acestor succese l-a jucat și conducerea raionului în frunte cu Panteleimon Costin, care la începutul anilor 80 a fost și președinte al Federației de fotbal din RSSM. Mai multe detalii despre evoluția echipei în anul 1979 le puteți afla pe blogul Moldova Sport History.  

 

În anii 1980 și 1981, Avangard Lazovsk din nou câștigă Cupa Iu. Gagarin, iar în 1981 pentru a doua oară obține victoria în Cupa RSSM ”Spicul de Aur”, învingând în finală formația Nistru Nezavertailovca, raionul Slobozia cu 2-1, prin golurile marcate de Valeriu Ciofu și Nicolae Boico. Mai mult, Avangard joacă cu succes în turneul preliminar al ediției a XV-a Cupei URSS ”Spicul de Aur”, calificându-se în turneul final care a avut loc în Georgia.

 

În 1984, formația din Lazovsk pentru a cincea oară a jucat în finala Cupei Iu. Gagarin, dar de această dată a cedat cu 0-1 în fața liderei fotbalului moldovenesc din acei ani, Grănicerul Glodeni (campioană a RSSM din 1981 până în 1984).

 

Cel mai mare succest echipa din Lazovsk/Sângerei a înregistrat în anul 1986 când a devenit campioană a RSS Moldovenești. În clasamnetul final Avangard Lazovsk și Iskra Râbnița au acumulat același număr de puncte, iar în meciul suplimentar pentru a desemna campioana, Avangard a învins cu scorul de 2-0, prin golurile lui Dumitru Neaga și Valeriu Ciofu (cu 11 reușite la activ acesta a devenit cel mai bun golgheter al echipei în campionat).

 

În acel sezon în echipa pregătită de Nicolae Hrabrov au evoluat următorii jucători: portarii Alexandru Zabiaca, Boris Vorobiov; fundaşii Victor Doibani, Constantin Bejenari, Ghenadi Nesterov, Ion Nasii, Ion Tabarcea, Ion Maga, Gheorghe Cucoş; mijlocaşii Dumitru Neaga, Mihail Spânu, Andrei Panu, Vasile Ungureanu, Oleg Drosu, Gheorghe Cazacu; atacanţii – Valeriu Ciofu, Vasile Lavrov, Serghei Butenco, Nicolae Bostan, Mihail Lungu.

 

Mai multe detalii despre evoluția echipei în anul de pomină, 1986, le puteți afla pe blogul Moldova Sport History.

 

În 1988, Avangard Lazovsk a fost foarte aproape de a prinde din nou podiumul de premiere, însă s-a clasat în final pe locul 4, repetând astfel rezultatul înregistrat în anii 1982 și 1984.

Cea mai bună performanță în Cupa RSS Moldovenești formația din Lazovsk a obținut-o în 1985, când a ajuns în semifinalele competiției.

 

În perioada independenței performanțele formației din Sângerei (care ani buni din nou s-a numit Vierul) la nivel republican au fost mult mai modeste. Echipa a evoluat doar la nivelul Diviziilor A și B. Cea mai bună performanță a fost înregistrată în sezoanele 1993-94 și 1994-95, când Vierul Sângerei a ocupat locul 5 în Divizia A.

 

În sezonul trecut FC Sângerei a ocupat penultimul loc în Divizia A, retrogradând în ”B”, unde după două etape disputate ocupă locul 5.

 

Anul 1980. Fotbaliștii formației Avangard salut spectatorii prezenți pe stadionul din Lazovsk. De la stânga la dreapta: V. Doibani, P. Lisnic, Iu. Conusevici, V. Ciofu, V. Lavrov, N. Boico, A. Moghilin, S. Butenco, D. Neaga, A. Bughera, V. Grigoriev. Sursa foto: arhiva lui V. Hurs

 

Avangard Lazovsk, campioana RSS Moldovenești din 1986 (poza e făcută la începutul anului 1987). Sursa foto: arhiva lui V. Hurs