Naționala feminină a Moldovei WU16 va juca astăzi ultimul meci din cadrul Turneului de Dezvoltare UEFA pentru junioare, competiție găzduită de Federația Moldovenească de Fotbal în perioada 12-17 martie 2026. Selecționata pregătită de Elena Subbotina va întâlni reprezentativa Maltei, într-o partidă programată pe stadionul CPSN din Vadul lui Vodă, cu începere de la ora 13:00. Meciul va fi transmis LIVE pe platforma ligatv.md, dar și la postul de televiziune WE SPORT TV.
Vă prezentăm lotul convocat de selecționera naționalei WU16, Elena Subbotina, pentru acest turneu:
Portari: Alexandra Moloșnic (FC Zimbru), Sabina Castraveț (Academia Gloria)
Fundași: Nicoleta Boghiu, Ionela Zagorneanu, Snejana Gubenco (toate, Real Succes–ȘS-11), Alexandra Cucer, Camelia Cîrlan (ambele, FC Zimbru), Adela Vranceanu (FC Steaua Ialoveni), Dana Cușnir (FC Legia)
Mijlocași: Polina Mazur, Tatiana Gheorghiță, Alexandra Cercel, Avrora Voteacova (toate, FC Zimbru), Elisaveta Godoroja, Mădălina Nicolaev, Alexandra Balmuș (toate, Real Succes–ȘS-11), Anastasia Cotelea (Revolution FC, Canada), Ana Pleșca (Poli Timișoara, România)
Atacanți: Elizabeta Botezatu, Victoria Darie (ambele, Real Succes-ȘS-11)
Staff-ul tehnic al selecționatei WU16: Elena Subbotina (antrenoare principală), Alexandra Bocancea (antrenor secund), Evghenia Dumic (antrenor de portari), Anna Coval (doctor), Olga Bujor (maseur), Maria Teeșanu (manager)
Rezultatele meciurilor anterioare:
Moldova – Bosnia și Herțegovina 2-4
Au marcat: Alexandra Cercel (44), Polina Mazur (52) / Neda Miladinovic (11), Matea Radoijcic (32, 62), Leona Ackar (45)
Insulele Feroe – Malta 0-4
Au marcat: Amy Bella Catania (11-penalty), Keziah Richard (32), Martina Montebello Caruana (50), Maria Ilenia Micallef (67)
Moldova – Insulele Feroe 1-1, 0-3 după loviturile de departajare
Au marcat: Polina Mazur (59-penalty) / Vivia Magnusardottir Lind (10)
Malta - Bosnia și Herțegovina 0-4
Au marcat: Leona Ackar (36), Neda Miladinovic (50), Nejla Ceric (90, 90+2)
CLASAMENTUL LA ZI | |||||||
| LOC | ECHIPĂ | M | V | E | Î | GOLAVERAJ | PUNCTE |
| 1 | BOSNIA ȘI HERȚEGOVINA | 2 | 2 | 0 | 0 | 8-2 | 6 |
| 2 | MALTA | 2 | 1 | 0 | 1 | 4-4 | 3 |
| 3 | INSULELE FEROE | 2 | 1 | 0 | 1 | 1-5 | 2 |
| 4 | MOLDOVA | 2 | 0 | 0 | 2 | 3-5 | 1 |
Următoarele meciuri se vor disputa la Centrul de pregătire al selecționatelor Moldovei de la Vadul lui Vodă, după următorul program:
Marți, 17 martie
10.00. Bosnia și Herțegovina – Insulele Feroe
13:00. Moldova - Malta
Dezvoltarea fotbalului la nivel de juniori este unul dintre punctele cheie ale filosofiei FMF. Competițiile de tipul „Turneul de Dezoltare UEFA” oferă posibilitate jucătorilor tineri să obţină experienţă internațională. Decizia creării unor astfel de competiții, cu participarea juniorilor, a fost luată în toamna anului 2011, în cadrul unei ședințe de lucru, la solicitarea președinților și secretarilor generali ai asociațiilor membre ale UEFA. În prezent, turneele de dezvoltare ale UEFA reprezintă și o bună etapă de pregătire pentru selecționatele de juniori în perspectiva participării la competițiile majore.

RO
RU
EN
LIVE. Fotbal feminin WU16. Moldova - Malta