• Fii alături de Echipa Țării

Feminin (Naționale)

Fotbal feminin. Programul tricolorelor la calificările pentru Campionatul Mondial

07 noi 2025 de Serghei Cipilencu

Naționala feminină a Moldovei va debuta în campania de calificare pentru Campionatul Mondial, Liga C, pe 3 martie 2026, în deplasare, împotriva selecționatei României. Tricolorele au fost repartizate în Grupa C5, alături de România și Cipru. Echipa noastră are programate patru meciuri în lunile martie, aprilie și iunie 2026. Câștigătoarea grupei C5 va promova în Liga B a competiției și va juca meciuri de baraj pentru calificarea la Mondialul din Brazilia.

 

Programul complet al Moldovei în faza Ligii Calificărilor Europene la Mondialul din 2027:

03.03.2026. România - Moldova

14.04.2026. Moldova - Cipru

05.06.2026. Moldova - România

09.06.2026. Cipru - Moldova

 

11 Naționale feminine din Europa se vor califica direct la Campionatul Mondial din 2027 din Brazilia, plus e posibil ca o echipă europeană să  obțină un loc suplimentar prin barajele intercontinentale.

4 echipe se vor califica direct – câștigătoarele grupelor din Liga A;

7 echipe vor obține calificarea printr-un sistem de baraje, programat între octombrie și decembrie 2026;

O echipă va participa la barajele intercontinentale.

În paralel, sistemul de calificare va genera și promovări, respectiv retrogradări, pentru următorul ciclu al UEFA Women's Nations League. Câștigătoarele grupelor din Ligile B și C vor promova în eșaloanele superioare.