• Fii alături de Echipa Țării

Fotbal de Plajă (Naționale)

EBSL 2025. Elveția - Moldova. LIVE la WE SPORT TV

25 iul 2025 de Svetlana Tataru

Naționala de fotbal pe plajă a Moldovei va juca astăzi, 25 iulie, cu reprezentativa Elveției în faza preliminară a Diviziei A de la Euro Beach Soccer League 2025, găzduit de Castellammare di Stabia, Italia. Cele două selecționate își dau întâlnire începând cu ora 14:45. Naționala de fotbal pe plajă a Moldovei va debuta astfel la Euro Beach Soccer League – Divizia A, ediția 2025. După ce primele două faze preliminare au avut loc în Spania (mai) și Georgia (iulie), Moldova va participa în ultimele două etape ale fazei regulate, conform regulamentului competiției care prevede ca fiecare echipă să evolueze la două dintre cele patru etape.

 

Partida va fi transmisă în direct de postul de televiziune WE SPORT TV și platforma Beachsoccertv.com.

 

LIVE TEXT AICI

 

Moldova își va face debutul în competiție la Castellammare di Stabia, în Grupa B, alături de: Belarus, Elveția, Letonia. Grupa A este formată din: Italia, Cehia, Estonia, Danemarca. Meciurile vor fi disputate în sistem round-robin, fiecare echipă având ocazia să acumuleze puncte esențiale pentru clasamentul general al Diviziei A.

 

Moldova și Elveția se vor confrunta pentru a 3-a oară într-un meci direct la fotbal pe plajă. Cele două reprezentative s-au duelat pe 27 iunie 2023, când „tricolorii” au cedat în fața elvețienilor cu scorul de 4-9, iar partida conta pentru faza grupelor a Jocurilor Europene 2023 din Tarnov, Polonia. A doua oară s-au întâlnit pe 12 septembrie 2024, în Superfinala EBSL 2024, când naționala noastră a fost învinsă de reprezentativa similară din Elveția în extra time, scor 4-6.

 

Elveția, poziția 14 în clasamentul Beachsoccer, are un parcurs de 52 de meciuri în competițiile internaționale, în care a înregistrat 32 victorii și 306 goluri marcate. Cel mai bun marcator fiind Glen David Hodel (22 goluri).

 

Moldova, poziția 35 în clasamentul Beachsoccer, a disputat 45 meciuri la nivel internațional, în care a înregistrat 25 victorii și 166 goluri marcate. Cei mai bun marcator – Grigore Cojocari (27).

 

Elveția - Moldova

25 iulie. Ora 14:45. Castellammare di Stabia

 

Elveția: Leiven Keller, Yannic Knöpfli, Jérôme Knöpfli, Mauro Capozzolo, Basil Gmür, Michael Rodrigues, Ariel Ariel, Silvano Kessler, Eliott Eliott, Glenn David Hodel, Philipp Borer, Sandro Spacca, Tobias Steinemann

Antrenor: Angelo Schirinzi

 

Moldova: Alexei Capsamun, Ruslan Istrati, Alexandru Sîrghi, Artiom Turta, Nicolae Ignat, Dumitru Ciubotaru, Anatolie Lepodatu, Alexandru Eremia, Andrei Florea, Toader Vieru, Emmanuil Gerganov, Grigore Cojocari

Antrenor: Ruslan Pernai

 

Programul partidelor în care va evolua selecționata noastră în faza grupei B din Divizia A, îl găsiți aici:

25 iulie, ora 14:45: Elveția – MOLDOVA

26 iulie, ora 18:45: Belarus – MOLDOVA

27 iulie, ora 14:45: MOLDOVA – Letonia

 

După etapa din Italia, tricolorii vor evolua în fața propriilor suporteri la Chișinău, în perioada 1–3 august, în cadrul celei de-a patra și ultimei faze preliminare a competiției. Moldova va juca în Grupa B, alături de: Spania, Polonia, Danemarca. Grupa A (Chișinău) este compusă din: Italia, Ucraina, Franța, Letonia. 

 

Pentru a accede în Superfinala EBSL 2025, programată la Viareggio (Italia), între 9 și 15 septembrie, Moldova trebuie să se claseze între primele 7 echipe în clasamentul general al Diviziei A, după încheierea celor patru faze preliminare. Dacă Moldova se va poziționa pe locurile 13–16 în clasamentul final, selecționata noastră ar urma să participe la un mini-turneu de baraj, unde ultimele două clasate vor fi retrogradate în Divizia B pentru sezonul 2026.

 

Amintim că în 2022, Moldova a obținut calificarea în elita fotbalului pe plajă european grație titlului de campioană a Diviziei B, câștigat la Chișinău. Tricolorii și-au păstrat locul în Divizia A, și în 2023, și în 2024.