• Fii alături de Echipa Țării

Masculin (Naționale)

U17. Declarațiile selecționerului Andrei Radiola, înaintea amicalelor cu Austria

04 iun 2025 de Serghei Cipilencu

Selecționata U17 a Moldovei se află în plin cantonament de pregătire pentru cele două meciuri amicale cu reprezentativa similară a Austriei. Partidele vor avea loc în deplasare, pe stadionul Sportschule Lindabrunn din apropierea Vienei, în datele de 4 și 7 iunie 2025, cu începere de la ora 17:00 și, respectiv, 12:00 (ora Moldovei). Cu această ocazie, selecționerul Andrei Radiola a oferit o declarație pentru site-ul oficial al Federației Moldovenești de Fotbal – fmf.md.

 

„Acest cantonament face parte din procesul de pregătire pentru meciurile de calificare la Campionatul European. Vom întâlni un adversar valoros, cum este Austria, o echipă cu experiență în competițiile oficiale, care știe ce înseamnă să treci de etapa preliminară. Tocmai de aceea ne dorim să acumulăm experiență jucând cu astfel de adversari puternici. Pentru această acțiune am convocat și câțiva jucători din generația 2010, pe care îi considerăm cu potențial pentru actuala selecționată U17 (generația 2009). Meciurile împotriva Austriei ne vor oferi câteva răspunsuri importante legate de nivelul lor de pregătire și de integrare în echipă. Atmosfera în lot este foarte bună, iar toți băieții sunt motivați și așteaptă cu nerăbdare aceste meciuri.”  a declarat selecționerul naționalei de juniori Andrei Radiola.   

 

Vezi Lotul Moldovei pentru cele două dueluri cu Austria - AICI (clic)

 

Programul partidelor amicale:

Ora 17:00. 4 iunie 2025. Austria - MOLDOVA 

Ora 12:00. 7 iunie 2025. Austria - MOLDOVA 

 

Vă aducem la cunoștință că naționala U17 a Moldovei a fost repartizată în grupa 5 a preliminariilor Campionatului European U17, alături de selecționatele similare din Belgia, Norvegia și Belarus. Gazda turneului de calificare a fost desemnată Belgia. Meciurile se vor juca în perioada 8-14 octombrie 2025.


Citește și...

U17. Moldova și-a aflat adversarele din preliminariile Campionatului European 2025/26