• Fii alături de Echipa Țării

Școala de antrenori

Webinar pentru antrenori. Periodizarea tactică

26 iun 2020 de Ion Buga

În conformitate cu cerințele Convenției UEFA de recunoaștere a calificării antrenorilor, Departamentul Tehnic al Federației Moldovenești de Fotbal împreună cu Școala Federală de Antrenori a organizat un webinar pentru antrenorii ce dețin Licențele UEFA de categorie B, A, A Elite și PRO.

 

Sandu Tăbârca

Lectorul seminarului online a fost Sandu Tăbârca, deținătorul Licenței PRO UEFA, Coach Educator al Federației Române de Fotbal. Invitatul a prezentat informații ample despre periodizarea tactică:


- modelul de joc
- metaprincipiile jocului
- principiile generale (atac și apărare)
- cum se construiește un model de joc conform principiilor de atac (construcția de la portar)

 

"De multe ori se vorbește despre periodizarea tactică, dar în centrul Europei acest segment deocamdată nu este dezvoltat, fiind totodată și foarte puțin înțeles" 

a menționat Sandu Tăbârca.

 

Cei 45 de participanți la acest Refresh Course au mai pus în discuție aspecte ce țin de optimizarea procesului de antrenament, modelele tradiționale și contemporane.

 

"În contextul situației cauzate de pandemia Covid-19, preconizăm să organizm cursuri de specializare a antrenorilor posesori de licențe UEFA cu diferite tematici, care vor fi anunțate în timp util" 

a declarat Dănuț Oprea, directorul ȘFA. 

 

Luna trecută, Școala Federală de Antrenori a organizat un alt webinar cu tematica fitness și traumatisme.