• Fii alături de Echipa Țării

Executivul UEFA va lua decizii cu privire la calendarul fotbalistic european

12 iun 2020 de Ion Buga

UEFA va lua mai multe decizii importante la următoarea ședință a Comitetului Executiv care va avea loc prin videoconferință în zilele de 17 și 18 iunie 2020.

 

Principalele puncte de pe ordinea de zi sunt actualizarea competițiilor intercluburi și ale echipelor naționale, toate fiind suspendate pentru o perioadă nedeterminată din cauza pandemiei COVID-19.

 

Competițiile de club:

- Liga Campionilor și Liga Europei 2019/20 – reprogramarea meciurilor rămase începând cu 1/8 de finală

- Liga Campionilor și Liga Europei 2020/21 – etapele preliminare, faza play-off și faza grupelor

- Liga Campionilor la fotbal feminin 2019/20 – reprogramarea meciurilor rămase începând cu 1/4 de finală

- Liga Campionilor la fotbal feminin 2020/21 – calendarul competiției

- Liga Campionilor pentru tineret 2019/20 – calendarul fazelor rămase

 

Competițiile echipelor naționale:

- Stadioanele și programul meciurilor pentru EURO 2020

- Barajul pentru EURO 2020 și reprogramarea fazei grupelor din Liga Națiunilor 2020/21

- Campionatul European de tineret 2019-2021 – calendarul și formatul turneului

- Campionatele europene pentru junioare U-17 și junioare U-19 – calendarele și formatele turneelor

- Competițiile la futsal

 

De asemenea, va fi pusă în discuție procedura tragerii la sorți pentru Cupa Mondială FIFA 2022, precum și aspecte care vizează licențierea cluburilor și fair play-ul financiar.

 

După prima zi a executivului, președintele UEFA, Aleksander Čeferin, va susține o conferință de presă online pentru a sistematiza deciziile luate.

Foto: www.otbsports.com