• Fii alături de Echipa Țării

Campion mondial la fotbal pe plajă în vizită la Arena din parcul La Izvor

27 ian 2022 de Ion Buga

Fotbalul pe plajă din Moldova are perspective bune de dezvoltare în viitor. De această părere este Andrei Kotenev, campion mondial și deținător al Cupei Intercontinentale la fotbal pe plajă în componența selecționatei Rusiei, care în timpul unei vizite în țara noastră a fost și pe la superba arenă din parcul La Izvor al capitalei. Andrei nu a ratat ocazia să joace chiar și o miuță cu veteranii fotbalului moldovenesc.  

 

Am venit în ospeție la unul dintre cei mai buni prieteni. Nu sunt prima dată în Moldova. Chiar îmi place la voi. Vremea e ca la Moscova. Despre veterani...încă se mișcă destul de bine. Am alergat cu plăcere, chiar am dezmorțit un pic mușchii. Am ratat și un penalty, deși trebuie să recunosc că am șutat modest,

a declarat Andrei în exclusivitate pentru fmf.md.

Chiar dacă arena în perioada rece a anului este amenajată pentru meciurile de minifotbal, Andrei a rămas impresionat de cele văzute.

 

Stadionul este destul de simpatic. Mi-aș dori să vin aici să joc fotbal pe plajă. Cine știe ce surprize ne va oferi viața, cariera de sportiv, poate voi avea ocazia să vin cu selecționata Rusiei. Arena arată frumos. Am urmărit meciurile Euro Beach Soccer League de la Chișinău și am văzut multă lume în tribune, iar Moldova a reușit să câștige etapa de calificare. Chiar ar fi de dorit să avem cât mai multe astfel de stadioane. Până și în Moscova, avem pare-mi-se numai unul de așa fel. La fel și în Sankt-Petersburg. În restul orașelor stadioanele de fotbal pe plajă sunt mobile, de fiecare dată se instalează,

a mai spus sportivul rus.

 

Investițiile în dezvoltarea infrastructurii pentru fotbalul pe plajă vor aduce multe beneficii acestui sport, care devine din ce în ce mai popular în întreaga lume. În perspectivă, fotbalul pe plajă ar putea deveni și un sportiv olimpic.

 

Evident, fotbalul pe plajă se dezvoltă cu pași mari. Se extind și competițiile feminine. Se observă că oamenilor le este interesant acest gen de sport, unul spectaculos și dinamic. Spre exemplu anul trecut, meciurile campionatului mondial de la Moscova au avut audiențe de top la TV. Este foarte plăcut. Cu toții avem speranțe că poate fotbalul pe plajă va deveni și un sport olimpic. Chiar mi-aș dori să particip la olimpiadă, 

a mai subliniat Kotenev.


Campionul mondial a mai recunoscut că fotbalul pe plajă în Moldova va crește, dacă va fi continuat lucrul început în ultimii ani. Cât despre naționala Moldovei, ea are toate șansele să ajungă în elita europeană a fotbalului pe plajă, dar îi va fi greu să se mențină printre așa adversari redutabili ca Italia, Spania, Portugalia sau Rusia. 

 

Este această arenă excelentă, ați cîștigat turneul EBSL, de aceea trebuie să sporiți aceste succese, să creșteți interesul oamenilor, precum și a autorităților. Clima este potrivită pentru fotbalul pe plajă. Trebuie de depus tot efortul, ca să atrageți și mulți tineri, chiar și copii. Trebuie și multă pasiune pentru fotbalul pe plajă. Cu cât mai repede se va dezvolta, va deveni și membru al familiei olimpice,

a mai subliniat Andrei.


El își dorește ca în viitorul apropiat să fie implementat cu succes proiectul creării unei ligi continentale la fotbal pe plajă, din care ar putea face parte și echipele din Moldova. Meciurile ar putea avea loc în diferite locații, inclusiv în Moldova. 

Foto: bsrussia.com