• Fii alături de Echipa Țării

FOTBALUL ÎN ŞCOLI ACUM 60 DE ANI

11 dec 2019 de Sandu Grecu

EDITORIAL. Miercuri, cu Andrei Prodan

 

Luni, 9 decembrie, Federația Moldovenească de Fotbal a demarat Campania „Fotbal în şcoli”. Este o idee binevenită şi care, sunt sigur, va da roade destul de repede. Afirm acest lucru deoarece acum mai bine de 60 de ani în RSS Moldovenească a fost lansat un proiect asemănător, iar deja în 1959 echipa Şcolii de fotbal din Chişinău a repurtat un succes răsunător pe arena unională.

În 1957, Comitetul republican pentru cultură fizică şi sport din cadrul Sovietului miniştrilor RSSM a adoptat o hotărâre de a crea o şcoală republicană de fotbal menită să pregătească rezervele „fotbalului mare”. 

Astfel, în iulie aceluiaşi an, la Chişinău, a fost înfiinţată Şcoala de fotbal pentru tineret. Antrenor-şef a fost numit Gheorghe Mocan, legenda fotbalului basarabean. 

Şcoala era o instituţie bugetară, care prevedea selectarea şi pregătirea jucătorilor talentaţi pentru echipa de maeştri din republică. Elevii şcolii primeau o bursă nu prea mare, dar suficientă pentru a le asigura existenţa. Pentru băieţii sosiţi din oraşele şi raioanele republicii era pus la dispoziţie un cămin.

„Pentru prima oară am avut fericita posibilitate de a vedea rezervele fotbalului moldovenesc în oraşele, raioanele şi chiar satele Moldovei”, îşi amintea mai târziu Gheorghe Mocan. „Ne-am dat seama că nu este strict necesar de a colinda în preajma fiecărui sezon toată Uniunea Sovietică, pentru a găsi urgent atacanţi sau fundaşi cu condiţiile fizice şi tehnice necesare pentru echipele de maeştri din republică. Aceştia erau în număr suficient printre elevii şcolii noastre”.

Pe lângă Mocan în procesul de instruire fotbalistică luau parte antrenori experimentaţi, specialişti de înaltă clasă precum, Sergiu Cornilov, Efim Popondopulo, Boris Ţâbin, Otari Alavidze...

Organizarea procesului de studii şi a orarului de antrenamente la şcoală s-a făcut utilizăndu-se experienţa acumulată în activitatea unor instituţii similare de la Moscova, Leningrad (în prezent Sankt Petersburg), Kiev, Tbilisi, Minsk şi în alte oraşe din URSS.

De menţionat, că la şcoală îşi făceau studiile băieţii veniţi din Bender, Tiraspol, raioanele Ungheni, Leova, Făleşti, Rezina, etc. Elevii erau împărţiţi în cinci grupe conform vârstei şi pregătirii lor.

Rezultatele pe terenul de fotbal nu s-au lăsat mult aşteptate. Deja peste doi ani de la înfiinţare, în iulie 1959, prima echipă a Şcolii din Chişinău a devenit câştigătoarea competiţiei unionale rezervată şcolilor de fotbal. La turneul desfăşurat în oraşul Oriol, moldovenii au obţinut victorii cu acelaşi scor (3-1) în faţa selecţionatei oraşului Leningrad, a formaţiei ”Trudovîe rezervî” (Rezervele muncii) Leningrad şi a Şcolii de fotbal din Tbilisi, intrând în posesia Cupei transmisibile a Sovietului central al Uniunii societăţilor sportive şi a organizaţiilor din URSS. Este interesant faptul că cu 7 minute înainte de încheierea meciului decisiv cu gruzinii echipa noastră era condusă, iar în timpul rămas a reuşit să înscrie de trei ori.

Din lot printre alţii au făcut parte: portarii A. Puică şi L. Safroniuc, fundaşii Gh. Podaru, V. Malţev, M. Mocreac, mijlocaşii L. Vâdâş, A. Glatov, V. Malcenco, Iu. Diaconov, atacanţii L. Stângu, A. Cibotaru, V. Iavorschi, V. Cobâleanschi, V. Grigorciuc.

De menţionat, că în aceeaşi perioadă echipa a doua a Şcolii de fotbal din Chişinău a ocupat locul doi la o competiţie similară desfăşurată la Novocerkask, după ce a învins echipele din Stalingrad (în prezent Volgograd) cu 3-1 şi Voronej cu 3-0.

Spre regret, în 1960 Şcoala de fotbal pentru tineret din Chişinău şi-a încetat existenţa. „Unor funcţionari de la Moscova întreţinerea ei le-a părut prea costisitoare şi ei s-au grăbit s-o lichideze. Nu numai la noi, ci şi în alte oraşe ale URSS. De acum peste 3-4 ani toţi şi-au dat seama de faptul că aceasta a fost o greşeală, care s-a reflectat în mod negativ asupra stării de lucruri la capitolul rezervele fotbalului de performanţă”, avea să menţioneze ulterior Gheorghe Mocan.

În cei trei ani de activitate Şcoala de fotbal de la Chişinău au absolvit-o 67 de tineri, dintre care 46 au jucat mai târziu în echipe de maeştri din Moldova, Ucraina, Rusia şi din alte republici. 

Pe final vreau să-i nominalizez pe cei mai cunoscuţi elevi ai şcolii: Victor Boţan, Vladimir Carpişcenco, Vladimir Cobâleanschi, Valeriu Colbasiuc, Vladimir Malcenco, Anatol Morariţa, Alexandru Proţenco, Anatol Teslev, Victor Şmelenco, Valerii Volostnâh (toţi au evoluat la cea mai bună echipă a republicii care s-a numit Moldova, Avântul, Nistru (în prezent Zimbru) Chişinău), Mihail Beziazâcinâi, Boris Cojuhari, Adolf Gulper, Valeriu Iavorschi, Vladimir Lebedev, Nicolae Onov, Vadim Peatcovschi, Gheorghe Podaru, Leonid Stângu (toţi aceşti jucători au apărat culorile formaţiilor de maeştri din Bender, Tiraspol şi Bălţi).


Legenda la poză: 
Echipa Şcolii de fotbal pentru tineret din Chişinău, câştigătoarea competiţiei unionale din 1959 (în centru, jos, Gheorghe Mocan, antrenor-şef al formaţiei).