• Support National Team

Protecția copiilor în fotbal reprezintă o prioritate la nivel internațional și național, fiind promovată necesitatea implementării în mediul fotbalistic a politicii de protecție a copilului. Fiecare copil are dreptul de a practica fotbalul într-un mediu sigur și incluziv, liber de orice formă de abuz, hărțuire sau exploatare, iar neasigurarea acestuia reprezintă o încălcare a drepturilor copiilor.

 

Pe 20 noiembrie 1989 a fost semnată convenția ONU cu privire la drepturile copilului, devenind ulterior Ziua internațională a drepturilor copilului în întreaga lume. În Republica Moldova, convenția a fost ratificată la 12 decembrie 1990, iar acest document internațional a intrat în vigoare pentru țară noastră începând cu 25 februarie 1993.

 

Federația Moldovenească de Fotbal (FMF) în parteneriat cu Terre des hommes Moldova implementează proiectul „FOTBAL SIGUR PENTRU COPIII DIN MOLDOVA”, finanțat de Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal (UEFA) în cadrul programului de responsabilitate corporativă socială și a programului de asistență HatTrick. Scopul proiectului este de asigura un mediu protectiv și sigur pentru toți copiii care practică fotbalul în Moldova, ceea ce presupune în primul rând ca adulții implicați în sport să aibă cunoștințe necesare privind abuzul, cum să recunoască și să raporteze cazurile de violență. În acest context, FMF își propune să asigure ca toți profesioniștii să fie bine informați și bine echipați pentru a preveni violența, dar și pentru a interveni în anumite situații de risc.

 

Siguranța în sport se referă la prevenirea oricărei forme prin care copilul poate fi afectat negativ – emoțional, verbal, fizic sau sexual – în cadrul spațiilor în care face sport de performanță sau recreațional.

Politicile de protecție (eng. ”safeguarding”) sunt extrem de importante și de necesare, întrucât vizează protejarea copiilor și a tinerilor care fac sport, apără integritatea organizațiilor sportive și promovează valorile sportului. Prin intermediul politicilor, practicilor și procedurilor sale, UEFA susține măsurile preventive de atenuare a riscurilor și acțiunile responsabile menite să asigure soluționarea eficientă a tuturor incidentelor.

 

UEFA
UEFA își dorește ca fotbalul european să fie un mediu sigur, pozitiv și captivant pentru oricine, indiferent de vârstă, sex, etnie, statut social, religie, capacități sau nivel de implicare. Acest lucru este dublu important când sunt vizați copiii, având în vedere vulnerabilitatea lor. UEFA își asumă pe deplin sporirea nivelului de protecție a copilului în sport și, în special, în fotbal.

UEFA, în calitate de organ de conducere al fotbalului european, și-a axat strategia sa 2019-2024 pe respectarea standardelor înalte de protecție a drepturilor copilului în fotbal.

Împreună cu Terre des hommes (Elveția), UEFA a dezvoltat pentru fotbalul european un Set de instrumente pentru protecția copiilor, pentru a ajuta asociațiile naționale să ia măsuri pentru a proteja copiii de abuzuri și pentru a răspunde la orice îngrijorare.

 

Platforma UEFA
https://uefa-safeguarding.eu/

 

Child Safeguarding Toolkit for UEFA Member Associations
https://uefa-safeguarding.eu/child-safeguarding-toolkit-uefa-member-associations-full

 

FIFA

Federația Internațională a Asociațiilor de Fotbal (FIFA) s-a angajat să-și sprijine membrii, să pună în aplicare cele mai bune practici pentru a menține copiii în siguranță și pentru a asigura că implicarea în fotbal este distractivă pentru toți. Deși FIFA nu controlează operațiunile zilnice ale membrilor săi sau ale organizațiilor și cluburilor afiliate, care sunt organizate independent, la 10 iulie 2019, FIFA a lansat un program nou pentru protecția copiilor the FIFA Guardians și un instrument de lucru care stabilește cerințe minime pentru toți membrii cu privire la protecția copilului. Acesta oferă un cadru care să-i ajute pe cei 211 membrii FIFA să considere modul în care pot preveni orice risc de abuz și violență asupra copiilor în fotbal și să răspundă corespunzător.

 

FIFA Guardians programme

https://www.fifa.com/what-we-do/fifa-guardians/#web-07

 

Child Safeguarding Toolkit for UEFA Member Associations

https://resources.fifa.com/image/upload/toolkit-fifa guardians.pdf?cloudid=nz1lyz3ykaioy7gwfmgs

 

 

Coordonator de proiect: Svetlana PATRAȘ

 

Adresa: str. Dacia 45, MD – 2062, CHIŞINĂU

Telefon/fax: (+373 22) 78 56 73

fax: (+373 22) 21 04 32

E-mail: fmf@fmf.md

Internet: www.fmf.md