Grassroots

Festival Special Olympics (video)

News Details
Text


Special Olympics Moldova în colaborare cu Federaţia Moldovenească de Fotbal au desfăşurat vineri, 30 noiembrie, festivalul “Sportul – posibilități egale” cu participarea elevilor de la şcolile auxiliare din municipiul Chişinău. În cadrul acţiunii au fost organizate competiţii la diferite probe sportive. Evenimentul a fost dedicat Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Necesități Speciale şi s-a desfăşurat în sala Şcolii Auxiliare nr.6 din capitală.

La ceremonia oficială au participat Alexandra Danilenco, Preşedintele Special Olympics Moldova, Svetlana Danilenco, Directorul Şcolii Auxiliare nr.6, Anatol Cojocari, Director Național Special Olympics Moldova, Victor Gheorghiu, Şeful secţiei sport la Direcţia Generală Educaţie, Tineret şi Sport din municipiul Chişinău, Mircea Cojocari, Şef al Departamentului protocol administrativ al FMF, Oleg Ababii, antrenor taekwondo, alţi oaspeţi şi oficiali.

Image
Text

Festivalul va continua și luni, 3 decembrie, când la Complexul Sportiv “Futsal Arena FMF” din comuna Ciorescu vor avea loc diverse competiții sportive de asemenea consacrate Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Necesități Speciale, dar și jubileului de 50 ani de la crearea mișcării mondiale Special Olympics.

Începând cu anul 1999, forul fotbalistic susţine mişcarea „Special Olympics" Moldova, care are ca scop promovarea culturii fizice şi a sportului în rândul copiilor cu dizabilităţi fizice şi mentale și integrarea lor în societate.

Video