Competiţii

Comitetul Fotbal Profesionist

News Details
Text

Miercuri, 19 aprilie 2016, la sediul FMF, a avut loc şedinţa Comitetului Fotbal Profesionist, la care au participat conducerea FMF şi reprezentanţii cluburilor de fotbal din Divizia Naţională.

Forul fotbalistic a fost reprezentat de Mihai Anghel, Prim Vicepreşedinte, Nicolae Cebotari, Secretar General, Leonid Oleinicenco, Director Executiv, Petru Soltanici, Director de Competiții, Igor Popov, Manager TMS.

În cadrul ședinței s-au discutat aspecte care vizează organizarea Campionatului de fotbal în Divizia Națională, ediția 2017, printre care Regulamentul și Programul Campionatului, perioadele de transfer ale jucătorilor, Regulamentul privind statutul și transferul jucătorilor, mingea oficială, transmisiunea meciurilor la posturile TV.

De menționat faptul, că din următorul sezon competițional în timpul meciurilor din Divizia Națională echipele vor putea efectua 3 schimbări de jucători, față de 4 câte se permit în prezent.