SARBATOARE FOTBALISTICA LA GURA CAINARULUI
Federatia Moldoveneasca de Fotbal in parteneriat cu compania „Rusnac-MoldAqua” a organizat pe 12 iunie, in satul Gura Cainarului, raionul Floresti, un antrenament si un meci demonstrativ pentru formatiile de copii din aceasta localitate, care au fost conduse de Serghei Chirilov (antrenor la selectionata Moldovei de tineret) si la care au participat 3 jucatori de la Nationala Moldovei: Alexandru Onica, Denis Calincov si Veaceslav Sofroni.


Cu un mesaj de salut catre asistenta s-au adresat: Mihai Rusu (Presedintele raionului Floresti), Ion Cosarciuc (Primar de Gura Cainarului), Pavel Cebanu (Presedinte FMF) si Eugen Balaban (Sef de productie la compania „Rusnac-MoldAqua”) . FMF a oferit echipelor de copii mingi de fotbal, diplome si mai multe cadouri, iar invitatilor de onoare – fulare ale forului fotbalistic, in timp ce marca comerciala „Gura Cainarului” a donat echipament sportiv.

Pavel Cebanu, Presedinte FMF, i-a felicitat pe toti participantii cu ocazia acestei sarbatori fotbalistice, le-a urat sanatate, succese, realizari, si totodata, i-a multumit Companiei „Rusnac-MoldAqua”pentru atasamentul fata de fotbal si pentru suportul acordat acestui sport.

Aceasta actiune fotbalistica a fost organizata in cadrul Programului UEFA "Grassroots Football", obiectivul caruia este dezvoltarea fotbalului in mase in toate tarile membre ale UEFA, inclusiv si in Moldova.

Alegerea satului Gura Cainarului pentru desfasurarea acestui eveniment nu a fost intamplatoare. Echipa de fotbal din satul Gura Cainarului este una dintre cele mai bune echipe din campionatul raional. Doi ani la rand, in 2008 si 2009, formatia de fotbal a cucerit Cupa si a devenit campioana in raionul Floresti. In aceasta localitate se organizeaza antrenamente la fotbal pentru copii (de 3 ori pe saptamana). In ultimii ani, compania “Rusnac-MoldAqua” – producatoarea apei minerale naturale „Gura Cainarului” si-a asumat in totalitate finantarea echipei de fotbal din localitate.



